Antena 3 CNN Politică Nicuşor Dan: USR nu va face alianţă cu niciun partid, deci nici cu PNL. Susţinem un premier tehnocrat

Nicuşor Dan: USR nu va face alianţă cu niciun partid, deci nici cu PNL. Susţinem un premier tehnocrat

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 10:35 17 Sep 2016 Modificat la 10:35 17 Sep 2016
agb.jpg
Foto: Facebook/ Nicușor Dan

Liderul Uniunii Salvaţi România, Nicuşor Dan, răspunde, pe Facebook, declaraţiei Alinei Gorghiu privind o posibilă colaborare cu PNL, după alegerile parlamentare, în vederea susţinerii unui Guvern, el precizând că USR nu va face alianţă cu niciun partid.

„Doamna Alina Gorghiu, co-preşedinte PNL, a început să ne facă oferte publice de colaborare, dorindu-şi o susţinere comună a unui viitor Guvern. Este, pe de o parte, un mod uşor neserios de a face politică după o serie lungă de atacuri politice împotriva USR şi, pe de altă parte, o declaraţie prematură în absenţa unei voinţe politice dovedite pentru reformă internă a PNL, pentru transparenţă şi bună guvernare în administraţia locală sau centrală”, a răspuns preşedintele USR, ca reacţie la afirmaţia Alinei Gorghiu, care crede că se pot găsi căi de comunicare cu Uniunea, pentru o colaborare.

NIcuşor Dan spune că „USR nu va face alianţă cu niciun partid, deci nici cu PNL”.

Liderul USR mai afirmă că partidul pe care îl reprezintă susţine un premier tehnocrat şi un guvern care va prelua proiectele USR în programul de guvernare.

×
x close