Antena 3 CNN Politică Soluția lui Nicușor Dan pentru răcorirea apartamentelor din București: „Dai prin calorifer o apă rece”

Soluția lui Nicușor Dan pentru răcorirea apartamentelor din București: „Dai prin calorifer o apă rece”

nicusor dan
Nicuşor Dan. Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Iul 2024   •   20:15

Primarul general Nicușor Dan ia în considerare răcirea locuințelor din București prin pomparea apei reci în calorifere în timpul verii, în perioadele caniculare. Astfel, edilul Capitalei estimează că s-ar putea reduce consumul de energie cauzat de utilizarea aparatelor de aer condiționat.

Nicușor Dan a afirmat că „există ideea de a furniza prin același sistem pe care îl folosim pentru apă caldă și căldură, de a furniza rece, agent care răcește”, scrie Euronews România.

„Dai prin calorifer o apă rece care răcește, așa cum e relativ frig în casă, dai în calorifer o apă care încălzește”, a spus Nicușor Dan.

Întrebat dacă Termogenetica ia în calcul investiții pentru a implementa această soluție, Nicușor Dan a precizat că proiectul se află „la etapa de idee”.

„Nu vreau să-mi asum în momentul ăsta. Abia acum ne putem întrebarea pentru veri care o să fie tot așa de calde să facem asta”, a menționat primarul.

Ideea lui Nicușor Dan vine în contextul în care România este sufocată în prezent de un val de caniculă.

Canicula va persista în majoritatea regiunilor

Vineri, 19 iulie, pe fondul unei avertizări Cod galben de caniculă, în Banat, Dobrogea, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei, sudul Moldovei şi local în Oltenia şi în Muntenia disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 34 - 36 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade.

De asemenea, un Cod portocaliu căldură persistentă va afecta judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov, precum şi Capitala. În aceste zone va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 37 şi 38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi şi, local, minimele termice vor fi de 20 de grade.

ANM precizează că, sâmbătă, 20 iulie, valul de căldură se va restrânge şi va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă şi disconfort termic, local, în sud şi în vest.

×
Parteneri
x close