Antena 3 CNN Politică Nicuşor Dan cere referendum în București în ziua alegerilor prezidențiale. Ce întrebări are pentru populație

Nicuşor Dan cere referendum în București în ziua alegerilor prezidențiale. Ce întrebări are pentru populație

nicusor dan
Nicuşor Dan, Primarul general al Capitalei Sursa foto: Hepta
de Claudia Popovici    |    15 Oct 2024   •   20:12

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a convocat o şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru a decide posibilitatea unui referendum local, care ar putea să acorde atribuții mai largă PMB în raport cu primăriile de sector. În acest context, pe ordinea de zi a ședinței de luni, 21 octombrie, se vor regăsi cele două proiecte privind consultarea bucureștenilor. 

„Am convocat ședința de Consiliu General pentru luni, 21 octombrie, ora 10.00, în care se regăsesc pe Ordinea de Zi cele două proiecte privind consultarea cetățenilor Bucureștiului prin referendum. 
 Dacă aceste hotărâri vor fi aprobate de consilierii generali, referendumul va avea loc pe 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale.

Cele două întrebări la care îi invit pe bucureșteni să se pronunțe prin ”DA” sau ”NU” sunt următoarele: 

1.⁠ ⁠Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului București și Primăriile de Sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București?

2.⁠ ⁠Sunteți de acord ca Primarul General al Municipiului București să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului", a transmis Nicuşor Dan, pe Facebook. 

 

 

×
Parteneri
x close