Antena 3 CNN Politică Nicolae Ciucă: ”Viitorul apare plin de riscuri și mai incert decât ne-am fi putut imagina”

Nicolae Ciucă: ”Viitorul apare plin de riscuri și mai incert decât ne-am fi putut imagina”

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 11:33 02 Sep 2022 Modificat la 11:33 02 Sep 2022
nicolae ciuca riscuri viitor
Nicolae Ciucă: ”Viitorul apare plin de riscuri și mai incert decât ne-am fi putut imagina” Sursa foto: Antena 3

”Temele păcii și războiului au revenit pe tărâm european. Provocarea adusă de agresiunea militară fără precedent a Federației Ruse la adresa sistemului internațional bazat pe reguli ne obligă să ne regândim acțiunea, resursele și viziunea.

Este inevitabil, pentru că viitorul apare plin de riscuri și mai incert decât ne-am fi putut imagina în urmă cu cinci ani. Crizele multiple, suprapuse și interdependente pe care le parcurgem astăzi afectează toate guvernele. Însă modalitatea în care s-au coalizat forțele societății libere i-a surprins tocmai pe cei care mizau pe slăbiciune și vulnerabilitate”, a declarat Nicolae Ciucă.

Premierul a reamintit că NATO declară zona Mării Negre ca zonă de interes strategic aliat, iar securitatea ei, parte integrantă a securității euroatlantice.

”Nu doar că flancul estic primește întăririle și postura necesare, dar regiunea pontică devine parte integrantă a recentrării aliate pe misiunea ei fundamentală în Europa. Din perspectiva securității, vedem reconsolidate capacitățile de apărare și descurajare în această regiune. Din ce în ce mai mulți aliați au constituit sau sunt în curs de a proiecta strategii naționale cu privire la această regiune.

Abordarea din Conceptul Strategic și celelalte documente NATO sunt relevante. UE și-a calibrat acțiunea pe problematica maritimă regională. Un efort la care România a contribuit semnificativ. Interesul aliaților, al Europei valorilor este de a apăra libertatea de alegere a statelor care doresc să vină către noi, de a respinge politica revizionistă a sferelor de influență.

Cred, de altfel, că o parte din surpriza celor care ne testează voința și această libertate, a stat în mare măsură în modul în care reacția comunității europene și euro-atlantice s-a întâlnit cu determinarea partenerilor noștri din vecinătate. România a știut să demonstreze solidaritate și reziliență.

În cazul agresiunii la adresa Ucrainei, ca stat riveran Mării Negre și stat UE cu cea mai extinsă graniță cu Ucraina, deciziile principiale la care am luat parte în plan multilateral validează realitatea maturității României, a instituțiilor sale, a societății și cetățenilor săi. Cel mai recent exemplu este rolul jucat, în puncte precum Galați și Constanța, unde am consolidat liniile de aprovizionare și export de cereale”, a adăugat Nicolae Ciucă.

”România este profund ancorată într-un sistem de securitate și solidaritate euroatlantică care s-a dovedit până în clipa de față de neclintit, fiind angajată în eforturile comune de creștere a rezilienței naționale, societale, a mass-media.

Devine esențială transmiterea acestor interese, valori și preocupări, împreună cu partenerii și aliații euro-atlantici și partenerii cu interese împărtășite în plan global. Aceasta este temelia reașezării lumii globale care să mențină valorile și modul de viață liber și democratic cu care a trăit generația noastră, de care dorim să se bucure și copiii noștri”, a mai spus Nicolae Ciucă.

×
Etichete: Nicolae Ciucă
x close