"Ajutorul acordat de România pentru reconstrucția Ucrainei trebuie depășească stadiul actual, printr-o nouă serie de acțiuni concrete”, a spus Nicolae Ciucă la conferința „Reconstrucția Ucrainei și rolul strategic al României”, care se desfășoară zilele acestea la Sinaia.
El propune înființarea unui hub care să acționeze pe două direcții: una politică și una a investitorilor.
"Am propus înființarea, la nivel central, a unei structuri care să conțină toate instrumentele guvernamentale necesare participării la reconstrucția Ucrainei și care să țină legătura cu societatea civilă și cu mediul de afaceri.
România are această capacitate, fiind de la bun început un adevărat hub de ajutorare a vecinilor noștri, Ucraina și Republica Moldova, atât în fața agresiunilor de orice fel ale Rusiei, cât și pe calea integrării europene pe care s-au înscris. Acest hub trebuie să se concretizeze în două direcții foarte clare: una politică de coagulare a tuturor actorilor implicați în acest demers și una a investitorilor care pot fructifica oportunități și stimula activitatea economică ucraineană", arată Nicolae Ciucă.
El susține că o asemenea structură este necesară și pentru ajutorarea republicii Moldova.
"Este necesară și o asemenea structură axată pe direcția ajutării Republicii Moldova. Chiar dacă nu traversează aceeași tragedie prin care trece Ucraina, Moldova este afectată economic și social de războiul din țara vecină.
Am propus ca aceste structuri să fie înființate cât mai rapid, fără a mai fi nevoie să așteptăm terminarea războiului. Această pre-poziționare este esențială pentru crearea unei baze concrete prin care România - în viitorul apropiat - va putea participa activ la reconstrucția Ucrainei și la susținerea eficientă a Republicii Moldova", mai spune președintele Senatului.
El a anunțat că, în marja evenimentului de la Sinaia, a avut un dialog cu Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, despre provocările situației geopolitice actuale, atât pentru București, cât și pentru Chișinău.