Antena 3 CNN Politică Nicolae Ciucă laudă primăria care funcționează cu doar 8 angajați

Nicolae Ciucă laudă primăria care funcționează cu doar 8 angajați

A.D.
1 minut de citit Publicat la 16:36 15 Oct 2024 Modificat la 16:36 15 Oct 2024
nicolae ciuca si Gheorghe Flutur la horodnicu
Nicolae Ciucă, în vizită în comuna Horodnicu. Sursa foto: Facebook/Nicolae Ciucă

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi-a exprimat, marţi, aprecierea pentru administraţia locală din comuna Horodnic de Sus, în judeţul Suceava, deoarece funcţionează cu doar opt angajaţi, deşi are o organigramă care cuprinde 46 de posturi.

"Este important să spunem lucrul acesta, poate înţelege toată lumea că se poate face administraţie într-o localitate de 5.600 de locuitori cu opt angajaţi. Iată ce înseamnă eficienţă, organizare, coordonare ... dintr-o schemă de 48. Deci 38 de locuri sunt vacante şi opt oameni trudesc pentru comunitatea lor. Totul este, încă o dată, în deplină cu aliniere cu viziunea primarului, a liderului comunei", a afirmat Ciucă.

Pe de altă parte, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Nicolae Ciucă a arătat că primarul liberal al comunei, Valentin Luţă, a reuşit ca în ultimii opt ani să deruleze investiţii de 37 de milioane de euro pentru dezvoltarea localităţii.

"La Horodnic de Sus l-am întâlnit pe primarul Valentin Luţă, un om credincios, familist care îşi slujeşte comunitatea cu pasiune. În ultimii 8 ani s-au investit 37 de milioane de euro în proiecte de infrastructură şi modernizare, iar rezultatele sunt vizibile şi vorbesc de la sine. Aceste realizări demonstrează ce poate face o administraţie liberală care are la baza valori solide şi multă credinţă în Dumnezeu", a spus Ciucă.

Preşedintele PNL a efectuat o vizită la ferma de familie Livada Bucovinei, apoi la Primăria Horodnic de Sus, după care a vizitat Biserica de lemn Sfântul Dumitru din localitate.

De asemenea, liderul naţional al PNL a mers în zona industrială din Horodnic de Sus şi la fabrica de mezeluri Killer.

×
x close