Antena 3 CNN Politică Nicolae Ciucă, întâlnire de taină cu milionarul care ar putea fi candidatul PNL la Primăria Capitalei | La masă s-a consumat vin de 3.000 de euro sticla

Nicolae Ciucă, întâlnire de taină cu milionarul care ar putea fi candidatul PNL la Primăria Capitalei | La masă s-a consumat vin de 3.000 de euro sticla

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:10 26 Feb 2024 Modificat la 09:11 26 Feb 2024

La întâlnire a participat și unul dintre principalii sfătuitori ai lui Ciucă, Remus Borza.

Întâlnirea dintre Ciucă, Borza și milionarul Dan Ostahie a avut loc duminică seară, într-un restaurant din București, relatează Antena 3 CNN. 

Surse politice spun că întâlnirea a avut scopul de a pune bazele unui plan menit să-l propulseze pe Dan Ostahie în postura de candidat PNL la Primăria Capitalei, în detrimentul lui Sebastian Burduja, minstru al Energiei, deputat și președinte al organizației PNL București.

O filmare publicată de Gândul arată cu Nicolae Ciucă a fost chestionat direct în restaurant cu privire la scopul discuțiilor. 

"Ne cunoaștem de mai mult timp și suntem la o masă. Nu avem voie să stăm la o cină?", a răspuns liderul PNL.

El susține însă că nu a discutat cu Borza și Ostahie despre candidatul PNL la Primăria Generală.

Jurnalist: "Deci nu ați discutat despre candidatul pnl la Primărie?"

Nicolae Ciucă: "Nu am discutat acest lucru."

Jurnalist: "Dar există o posibilitate?"

Nicolae Ciucă: "pentru oricine există o posibilitate."

Sursa citată menționează că Borza și Ostahie s-au văzut inițial între patru ochi, cu o jumătate de oră mai devreme de apariția liderului PNL.

Remus Borza este același care, în 2019, își desființa public colegii din politică, despre care spunea că "sunt proști și hoți".

El fusese concediat de premierul de atunci, Viorica Dăncilă, din funcția de consilier și promitea la momentul respectiv că va renunța la politică.

Sfătuitorul lui Ciucă a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Avocat specializat în insolvență, Borza a ajuns "umbra" președintelui PNL și este considerat unul dintre principalii sfetnici ai liderului liberal pe probleme economice.

În seara în care, la conferința liderilor coaliției, s-a anunțat comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, el a fost unul dintre liberalii așezați în primul rând.

În 2015, Remus Borza – la acea vreme administratorul judiciar al companiei Hidroelectrica – a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la un an închisoare cu suspendare pentru conflict de interese.

Referitor la întâlnirea de duminică seară, publicația citată mai relatează că Nicolae Ciucă și Remus Borza au părăsit restaurantul împreună și au plecat cu mașina șefului Senatului, sub escorta SPP.

Aceeași sursă susține că la masa celor trei s-a consumat vin de 3 mii de euro sticla și că milionarul Dan Ostahie ar fi rămas în urma lui Ciucă și Borza, pentru a achita nota de plată.

×
x close