Antena 3 CNN Politică Nicolae Ciucă: Exploatarea gazelor naturale la Marea Neagră, obiectiv esenţial pentru obţinerea independenţei faţă de gazul rusesc

Nicolae Ciucă: Exploatarea gazelor naturale la Marea Neagră, obiectiv esenţial pentru obţinerea independenţei faţă de gazul rusesc

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 18:21 17 Mai 2022 Modificat la 18:21 17 Mai 2022
Nicolae Ciuca
Nicolae Ciucă: Exploatarea gazelor naturale la Marea Neagră, obiectiv esenţial pentru obţinerea independenţei faţă de gazul rusesc Sursa foto: Hepta

"Pentru români, este un obiectiv esenţial, în demersul de a obţine independenţa de aprovizionare faţă de gazul rusesc.

Guvernul încurajează investiţiile în sectorul energetic, iar ţara noastră se numără printre statele europene care îşi pot gestiona în bună măsură cantitatea de gaze naturale pentru consumul intern. Noua lege offshore, pe care am iniţiat-o la nivelul Coaliţiei de guvernare şi care va fi adoptată curând, creează un cadru predictibil şi stabil investitorilor.

Oferind un echilibru între interesele statului şi cele ale mediului privat, România are oportunitatea de a deveni chiar exportator în regiune, după dezvoltarea exploatărilor de gaze la Marea Neagră", a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Premierul a avut marţi o întâlnire, la Palatul Victoria, cu Eric Faillnet, director al Grupului Carlyle International Energy Partners, principalul acţionar al companiei Black Sea Oil&Gas.

La rândul lor, reprezentanţii companii Black Sea Oil&Gas au anunţat că proiectul de la Midia este pregătit să demareze în luna iunie, după efectuarea ultimelor teste, având o capacitate de livrare de un miliard de metri cubi anual.

×
x close