În urmă cu scurt timp, Nicolae Ciucă a trimis un fax către birourile permanente politice în care spune că își retrage mandatul încredințat prin decret de către președintele Klaus Iohannis.
Din această clipă, ar trebui ca liberalii să înceapă din nou negocieri pentru formarea unui nou guvern, tot cu Nicolae Ciucă la conducere, în încercarea de a forma, de această dată, o majoritate, prin flexibilizarea mandatului.
Asta înseamnă că Nicolae Ciucă va avea mână liberă să negocieze cu social democrații dar și cu cei de la USR.
Florin Cîțu: ”Am propus flexibilizarea mandatului PNL. Vom începe negocieri cu toate forțele democratice”
Florin Cîțu, președintele PNL, a declarat, la finalul ședinței BEx al PNL de luni seara, că s-a decis flexibilizarea mandatului liberalilor și se vor începe negocierile pentru formarea noului guvern cu toate forțele politice.
”Am avut un BEx în această seară, unde au fost luate două decizii. Având în vedere deciziile celor două partide, PSD și USR, de astăzi, BEx i-a propus lui Nicolae Ciucă, premierul desemnat, să depună mandatul.
A doua decizie este aceea de a propune BPN, mâine va fi un BPN în format fizic, de a flexibiliza mandatul PNL și de a începe negocieri cu toate forțele democratice în Parlamentul României, pentru formarea unei majorități.
Mâine seară vom discuta mai multe detalii, echipe de negocieri, cine va fi și cine va conduce”, a declarat Florin Cîțu.