Liderii liberali au efectuat, de vineri până duminică, o vizită în Spania și Franța, unde au avut întâlniri cu reprezentanții comunităților românești.
"Am învatat că-n viață dacă ne comportăm după acest motto atât de simplu, dar atât de adevărat: 'Iubește pe Dumnezeu și fă ce vrei, pentru că atunci cand iubesti nu greșești', nu ai cum să faci rău.", a declarat Nicolae Ciucă, la Radio Românul din Spania.
"Trebuie să facem tot ceea ce putem pentru binele aproapelui, la binele comunității, pentru binele neamului nostru.
În vizitele oficiale de abia ai timp să vorbești cu oamenii, la întâlnirea cu comunitatea ni s-a spus că românii sunt în mai multe regiuni din Spania și mi-am luat angajamentul cu mine însumi să fac în așa fel să ies dintr-un program oficial să mergem oriunde sunt românii din Spania sau Franța să vorbim cu ei, să aflăm de la ei adevărul.
Isus a spus că adevărul ne va elibera, avem nevoie de adevăr.
Valorile creștine sunt sistemul nostru imunitar, sunt anticorpii prin care putem să ne apărăm prin noi înșine de ceea ce poate să însemne această smintenie și abatere de la credința în Dumnezeu, iubirea de patrie, de familie, familia întemeiată de un bărbat și o femeie.
Știu că va interesează foarte mult problema dublei cetățenii. În momentul de față, mai lipsește ședința de Guvern comună, ce se va desfășura la București. Atunci vom avea aceasta decizie pe care o așteptați de foarte mult timp
Toate aceste chestiuni le-am discutat și le-am aflat aici și le luăm în țara și ne angajam sa le rezolvam cat de curțnd posibil. Parte dintre ele vor fi foarte curând disponibile pe sistemele digitale. Toate aceste chestiuni se vor rezolva începând cu luna mai.
Tot ceea ce vrem de acum înainte este ca aceasta relație dintre România și cetățenii români din diaspora să se dezvolte
România s-a dezvoltat și cu banii pe care dumneavoastră i-ați trimis în România. Trebuie să avem grijă ca diaspora să primească respectul și aprecierea pentru tot ceea ce a făcut pentru România.
Sincer, am avut acest sentiment de mândrie când am văzut copiii care pot să crească într-o asemenea atmosferă, când de mici pot să învețe valorile unei comunități. Asta ne va duce în veșnicie, prin credința, prin familie, prin limba, prin tot ceea ce am invatat de la părinții și bunicii noștri. Doar așa ne vom păstra nealterată identitatea neamului românesc!", a mai declarat președintele PNL.
Material susţinut de PNL