Antena 3 CNN Politică Nicolae Ciucă, despre scandalul Bâstroe: "CE va discuta în perioada următoare cu ambele părți"

Nicolae Ciucă, despre scandalul Bâstroe: "CE va discuta în perioada următoare cu ambele părți"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 20:10 02 Mar 2023 Modificat la 20:12 02 Mar 2023
BeFunky-collage - 2023-02-24T205347.859
Nicolae Ciucă, despre scandalul Bâstroe: "CE va discuta în perioada următoare cu ambele părți" Sursa foto: Antena 3 CNN

Conform premierului, la nivelul ministerelor de Externe, Mediu și Transporturi sunt derulate activități bilaterale la nivel tehnic.

„Se discută și se caută lămurirea datelor legate de ceea ce s-a întâmplat pe canalul Bâstroe. Totodată, există și o implicare a Comisiei Europene, care în perioada imediat următoare va veni să discute cu ambele părți”, a spus joi Nicolae Ciucă.

Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, a anunțat că vineri ar urma să aibă loc consultări tehnice cu partea română pe tema lucrărilor efectuate pe Canalul Bâstroe.

Nicolae Ciucă, despre scandalul Bâstroe: "Există informații că Ucraina a dragat mai mult decât s-a agreat"

Întrebat despre acest scandal premierul Nicolae Ciucă a spus că de săptămâna trecută a solicitat ministerelor de linie - Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor și Ministerul Mediului - să furnizeze toate datele și informațiile legate de Canalul Bâstroe, pentru că este „un subiect sensibil” care „trebuie rezolvat”.

„Totodată, au fost semnalate și Comisia Europeană, astfel încât împreună să putem să identificăm și ceea ce s-a întâmplat, și măsurile care trebuie luate astfel încât să protejăm Delta Dunării.

Știm cu toții că este un patrimoniu natural nu doar al României, ci este un patrimoniu mondial, european. Există date și informații că s-a dragat mai mult decât era agreat și anume 3,5 metri adâncime. Cu toții am agreat acest lucru (adâncimea - n.r.)”, a spus Nicolae Ciucă la Antena 3 CNN.

×
x close