"Trăiam cât se poate de auster. Vreau să vă spun că de la început și până la sfârșitul misiunii din Afganistan aveam o singură masă caldă pe zi, masa de seară. Masa de prânz era hrană rece, erau rațiile de hrană rece pe fiecare zi.
De spălat...aveam mașini de spălat și ne-am organizat. Am avut un sistem logistic specific anilor 2000. Dotarea și înzestrarea nu era cea de azi.
(...). Aveam un sistem în care fiecare dintre noi puteam să ne ducem hainele la spălat. Aveam un sac cu etichetă și ne spălam pe rând hainele acolo", a dezvăluit Nicolae Ciucă la DC News.
"La un moment dat, după atâta timp...nu mâncasem ciorbă niciodată și am zis că din pachetele de hrană rece dacă reușim să mixăm ceva din pachetele de pui cu cel vegetal, am mai găsit pe acolo reușim să facem o ciorbă. Borş nu am găsit, dar am găsit oţet.
Am mai găsit ceva. Am găsit varză roșie. Și am pus varză roșie la ciorbă și vă dați seama ce culoare a ieșit. Cu toate astea a fost minunată, a fost cea mai bună ciorbă!", a mai spus fostul premier.
Nicolae Ciucă, despre momentele pe care le-a pierdut în viață
"Regret, de exemplu, că nu am fost când a plecat copilul în prima zi de școală. Nu am fost acasă când a dat examen de capacitate și la liceu. Acestea sunt momente pe care le-am pierdut în viață", a spus el.
Nicolae Ciucă a vorbit și despre modul cum a reușit să păstreze legătura cu familia.
"În Afganistan a fost cel mai complicat. Era o stație radio care avea un difuzor și nu exista niciun fel de confidențialitate a legăturii. Niciun fel. Ce vorbeam cu familia se transmitea în eter (...). Ulterior, am reușit să ne dotăm cu echipamente care au asigurat o legătură telefonică. Vorbeam planificat. Era un registru și fiecare dintre noi ne înscriam în registru, având un timp alocat să vorbim la telefon.
După care s-a intrat într-o oarecare modernitate. Am reușit să realizăm conexiunile pe Skype și a fost pentru prima dată când a fost altceva", a mai povestit Ciucă la DC News.