Deputaţii, sideraţi că sunt filmaţi cu friptura în faţă
Sămânţa de scandal a fost reaprinsă după ce deputatul UDMR, Marton Arpad s-a plâns că parlamentarii continuă să fie filmaţi de televiziuni în sala de mese, deşi există o interdicţie în acest sens, iar deputaţii nu beneficiază la aeroport de confortul clienţilor taximetriştilor care se pot urca în maşini fără pericolul de a fi udaţi pe timp de ploaie. Marton a mai propus achiziţionarea unor programe de software pentru deputaţi care să servească la reactualizarea zilnică a legislaţiei romîne
?Ieri a fost semnalat un lucru şi la ?Diverse? am vrut să ridic această problemă. Noi am avut o hotărâre, jos, la restaurant, la ?împinge tava?, când merg deputaţii şi senatorii la masă nu intră echipele de televiziune cu camere şi nu filmează în momentul în care mănânci supa sau friptura răcită. Sunt unii care vor să se vadă la televizor, că stau la coadă, la împinge tava. Trebuie în aşa fel organizat, încât ceilalţi să nu fie deranjaţi. Asta era toată povestea? a precizat deputatul Kelemen Hunor, coleg de formţiune politică cu antevorbitorul său.
Albu: ?Tocăm timpul pe probleme importante pentru fiecare deputat în parte?
Democrat-liberalul Gheorghe Albu a susţinut că astfel de probleme mărunte nu ţin de competenţa conducerii Camerei. ?Prin problemele ridicate ajungem la ?Diverse? care nu sunt diverse legate de Biroul permanent al Camerei. Puteaţi să o faceţi de exemplu cu Secretariatul general. Există un chestor care se ocupă de cazare şi transportul deputaţilor. Am început să tocăm timpul de câteva şedinţe aşa, pe probleme importante poate pentru fiecare deputat în parte dar care nu fac obiectul Biroului permanent, efectiv? a acuzat Albu.
?Unii din membrii Biroului permanent, după opinia mea, cred că nu se poartă nici colegial, nici într-un mod aş spune care să ţină cont de respect, pentru că, dacă suntem aici în calitate de lideri de grup, nu venim de capul nostru şi degeaba. Dacă îi deranjăm când ridicăm anumite probleme ale deputaţilor, păi ar fi bine să plece dânşii, atunci. Pentru că noi răspundem toţi în faţa grupurilor care ne-au ales. Începând de săptămâna viitoare asemenea lucruri nu le mai aducem aici, ci le facem în conferinţă de presă şi le spunem la presă pe hol că domnii din Biroul permanent nu vor să le audă. Doamnă, nu suntem copii! Măi fraţilor, ce-aţi păţit?! Vi s-a întâmplat ceva?! V-a căzut în cap o piatră azi-noapte?!? a tunat deputatul PNL, Eugen Nicolaescu cu puţin înainte de a părăsi enervat sala de şedinţă.
?Eu chiar vă rog să vă păstraţi şi bunul simţ. În primul rând bunul simţ. (...) dacă vă menţineţi în această atitudine, pe care nu este prima oară când o aveţi, înseamnă că se pare că aceia la care vă referiţi au dreptate? a replicat Albu la atacul verbal al parlamentarului PNL.
Ameninţări către PDL: ?Poziţiile pe care le aveţi în acest Birou nu le-aţi câştigat prin concurs?
Opinia lui Nicolaescu a fost împărtăşită şi de reprezentanta PSD, Aura Vasile care a ameninţat că nu va mai participa la viitoarele şedinţe de Birou Permanent dacă problemele grupurilor parlamentare vor continua să fie tratate în această manieră. ?Poate nu-i nevoie de noi şi nu mai venim deloc!Aceste probleme unde să le ridicăm? Pe hol? între birouri? Cum doriţi?? a afirmat deputatul PSD, cu Nicolaescu pe fundal ca ecou: ?Nu mai venim deloc! Nu se poate aşa ceva!?
Aura Vasile nu a stat mult pe gânduri şi a trecut la ameninţări la adresa colegului de coaliţie guvernamentală: ?Vreau să vă spun ceva şi dumneavoastră (Gheorghe Albu- n.r.) şi domnului Cezar, şi îmi pare rău că dânsul nu este, şi nu am vrut să mai intru în polemică cu el: poziţiile pe care le aveţi în acest Birou permanent nu le-aţi câştigat prin concurs. Să fie clar. Iar noi suntem aici ca reprezentanţi ai parlamentarilor să vă ridicăm problemele lor? a avertizat deputatul PSD.
Marius Vulpe, Antena3.ro