Antena 3 CNN Politică Negoiţă anunţă lista miniştrilor la ora 17:00. Oprea, Berceanu şi Blaga, printre numele vehiculate

Negoiţă anunţă lista miniştrilor la ora 17:00. Oprea, Berceanu şi Blaga, printre numele vehiculate

1 minut de citit Publicat la 08:35 09 Noi 2009 Modificat la 08:35 09 Noi 2009
Negoiţă anunţă lista miniştrilor la ora 17:00. Oprea, Berceanu şi Blaga, printre numele vehiculate
Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, vrea guvern cu 16 ministere, conduse în cea mai mare parte de membri PDL, care au fost şi pe lista lui Croitoru. Şi programul de guvernare a fost preluat de la Croitoru. Negoiţă va prezenta astăzi, la ora 17:00, lista miniştrilor din Cabinetul său.

Luni dimineaţă, premeirul desemnat a avut o ultimă rundă de discuţii cu liderul UDMR, Marko Bela, care i-a refuzat, însă, sprijinul.

Liderii PSD şi cei ai PNL au refuzat să poarte vreo discuţie cu el.

În urma negocierilor pe care le-a avut cu reprezentanţii minorităţilor naţionale, Liviu Negoiţă i-a propus lui Varujan Pambuccian să ocupe postul de ministru al Comunicaţiilor în Cabinetul pe care îl va forma, au declarat surse oficiale pentru Mediafax. Pambuccian, însă, a refuzat.

Presa de astăzi vorbeşte despre alte nume care ar putea sa apara pe lista lui Negoiţă. De exemplu, la Ministerul de Interne sau la Apărare ar putea fi numit fostul deputat PSD Gabriel Oprea, susţin jurnalistii de la Gândul.

Şi tot din Cabinetul Negoita se vor regăsi în continuare oameni ca Radu Berceanu, Vasile Blaga, Sulfina Barbu, Gheorghe Pogea sau Adriean Videanu, spun jurnaliştii de la Evenimentul Zilei.

Liviu Negoiţă a recunoscut că Guvernul pe care îl va propune include şi o parte din miniştrii care au făcut parte din guvernul propus de Croitoru. Aceasta, susţine primul-ministru desemnat, fiindcă sunt oameni competenţi.

Pentru validarea Guvernului, Negoiţă speră să găsească un sprijin în electoratul PSD şi PNL.





Cabinetul Negoiţă, şanse mici în Parlament

Şansele ca Guvernul propus de Liviu Negoiţă să treacă de Parlament sunt mici. După un tipar asemănător Cabinetului Croitoru, Negoiţă va merge în faţa unui legislativ care nu pare sa vrea să îi acorde încrederea. Premierul desemnat nu se poate baza decât pe voturile partidului din care provine, respectiv PDL.

Liderul senatorilor liberali Puiu Haşotti va propune ca Birourile reunite ale Parlamentului să nu se întrunească pentru a da votul Guvernului Liviu Negoiţă.

Preşedintele Traian Băsescu susţine în continuare că a făcut cea mai bună alegere nominalizându-l pe Liviu Negoiţă.

Liderul PSD Mircea Geoană anunţă deja un nou guvern, instalat după alegerile prezidenţiale. Preşedintele social-democraţilor i-a cerut lui Traian Băsescu să nu şantajeze forţele politice că nu pot avea Bugetul pe 2010 fără un guvern stabil.

Nici candidatul independent Sorin Oprescu nu dă şanse Guvernului Negoiţă să treacă de votul Parlamentului.

Majoritatea parlamentară PSD-PNL-UDMR a anunţat că îşi menţine susţinerea pentru primarul Sibiului, Klaus Iohannis.

Antena 3





×
x close