Antena 3 CNN Politică Negocierile s-au încheiat. Vedeţi cum şi-au împărţit PSD+PC şi PD-L ministerele

Negocierile s-au încheiat. Vedeţi cum şi-au împărţit PSD+PC şi PD-L ministerele

1 minut de citit Publicat la 14:34 17 Dec 2008 Modificat la 14:34 17 Dec 2008
Negocierile s-au încheiat. Vedeţi cum şi-au împărţit PSD+PC şi PD-L ministerele
Marea împărţire s-a finalizat, fiecare dintre cele două grupări, alianţa PSD+PC şi PD-L, aflate în coaliţie, luând câte nouă ministere. Ministerul Justiţiei revine unui independent. Se poate observa că PD-L pare a fi câştigătorul negocierilor, democrat liberalii câştigând 9 ministere, iar social-democraţii 8 ministere cu portofoliu şi unul fără portofoliu.
De asemenea, PD-L a luat partea leului din "ministerele profitabile": Finanţele, Transporturile, Economia, Dezvoltarea Regională şi Apărarea (minister unde se prefigurează în viitorul apropiat contracte cu multe zerouri). PSD a obţinut doar Internele şi Agricultura dintre "ministerele profitabile", obţinând în schimb mai multe ministere cu probleme de imagine: Sănătatea, Educaţia şi ministerul Muncii.
Interesant de remarcat că în momentul în care liderii PSD+PC şi PD-L îşi împărţeau ministerele, pe holurile Senatului se perindau o serie de lideri locali care încercau să-şi impună pe ultima sută de metri oamenii în Guvern, locurile acestora fiind pe "muchie de cuţit". Este vorba de Constantin Conţac, Radu Moldovan, Radu şi Alexandru Mazăre, Nicolae Bănicioiu, Gheorghe Ştefan.
Iată cum şi-au împărţit PD-L şi PSD+PC ministerele:
PD-L a obţinut următoarele ministere:
- Ministerul Finanţelor
- Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
- Ministerul Economiei
- Ministerul Apărării Naţionale
- Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei
- Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale
- Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional
- Ministerul Tineretului şi Sportului
- Ministerul Turismului

Alianţa PSD+PC a obţinut următoarele ministere:
- Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
- Ministerul Educaţiei şi Cercetării
- Ministerul Sănătăţii Publice
- Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
- Ministerul Administraţiei şi Internelor
- Ministerul Afacerilor Externe
- Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile
- Ministerul pentru IMM, Comerţ şi Mediu de Afaceri
- Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul

Vicepremierul va fi desemnat din partea PSD. Preşedinţia Senatului îi va reveni preşedintelui PSD, Mircea Geoană, care va participa şi la şedinţele CSAT. În aceste condiţii, preşedinţia camerei Deputaţilor va reveni PD-L.

Antena3.ro

×
Etichete: PSD negocieri guvern
x close