Antena 3 CNN Politică Năstase: Sindicatele fac opoziţia. PSD stă pe margine

Năstase: Sindicatele fac opoziţia. PSD stă pe margine

1 minut de citit Publicat la 00:39 11 Feb 2010 Modificat la 00:39 11 Feb 2010
Năstase: Sindicatele fac opoziţia. PSD stă pe margine

Fostul premier al României, Adrian Năstase, cere partidului său să facă opoziţie adevărată, întrucât în acest moment s-a autoexclus din viaţa politică, iar rolul său este ocupat mai bine de sindicate.
Într-o postare pe blogul său acesta aminteşte de anunţului Cartelului Alfa de a organiza ample proteste de stradă pentru ?valul de concedieri care vor avea loc în acest an şi faţă de diminuarea veniturilor din sistemul public?.
Acesta consideră pasul normal dat fiind modul în care guvernul a decis să trateze restructurarea sistemului bugetar, legea salarizării unice sau legea pensiilor.
Politicianul se întreabă însă ?unde este însă opoziţia în acest moment? Faptul că PSD are un Congres nu înseamna blocarea acţiunii de opoziţie?, scrie Năstase, care subliniază că unii lideri ai partidului au alte priorităţi.
El consideră că oamenii ies în stradă deoarece nu mai e nimeni să îi apere, iar PSD pare să fi uitat îndatoririle faţă de electorat. În acest context, politicianul subliniază că ?un partid nu supravieţuieşte prin abilităţile unor băieţi care ăi pot ajuta pe alţi băieţi să îşi menţină sau să îşi piardă scaunele. Un partid supravieţuieşte atât timp cât exprimă interes pentru alegători?.
?Aşa că, din postura de preşedinte al unui Consiliu Naţional tot mai marginalizat, din postura de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi din postura de parlamentar, vreau să trag un semnal de alarmă: PSD trebuie să facă opoziţie adevărată. Veniturile oamenilor sunt micşorate prin niste legi stupide şi pentru care noi ne batem prea puţin ? legea salarizării unitare a produs deja efecte, iar legea pensiilor va lovi absurd şi neconsiţuţional în milioane de români care n-au cum să se apere. Fac apel să depăşim lupta internă şi să realizăm acţiuni serioase de protest, pentru a bloca iniţiativele portocalii făcute cu singurul scop de a lovi, din nou, în categorii de oameni pe care nu îi mai apără nimeni?.

Antena3.ro

×
x close