Antena 3 CNN Politică Năstase se opune organizării Congresului PSD la Romexpo: Riscăm impresia unui Vanghelion politic

Năstase se opune organizării Congresului PSD la Romexpo: Riscăm impresia unui Vanghelion politic

Năstase se opune organizării Congresului PSD la Romexpo: Riscăm impresia unui Vanghelion politic
10 Feb 2010   •   10:35

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase a acuzat, marţi, la Antena 2, actuala conducere a partidului că a încălcat o serie de proceduri în orghanizarea Congresului din 20 februarie. El a susţinut că în partid există un efort de elaborare a noului Statut în conformitatea cu interesele şi aranjamentele unor persoane. Năstase a criticat faptul că nu a fost respectată atât decizia CN privind reunirea Comisiei speciale de Statut, cât şi faptul că decizia organizării Congresului la Romexpo de către liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie nu a fost validată de către Consiliul Naţional.
Năstase a susţinut că exista posibilitatea organizării acestui for la Palatul Parlamentului, unde, în opinia sa, ar fi fost mai bine, atât din punctul de vedere al seriozităţii, cât şi financiar.
"Riscăm să creăm impresia că vrem să facem un Vanghelion politic, lucru care ne va costa", a avertizat Năstase.
O altă neregulă reclamată de preşedintele Consiliului Naţional priveşte modul de funcţionare a comisiei de statut. Năstase a arătat că juriştii care ar fi trebuit să facă parte din Comisia de statut - respectiv Victor Ponta, Dan Şova, Cristian Dumitrescu, Florin Iordache - nu s-au reunit, acestora comunicându-se din "zona Geoană" că deciziile în ceea ce priveşte acest lucru au fost deja luate.
Potrivit lui Năstase, la Consiliul Naţional a fost creată şi o echipă de pregătire a statutului, formată din Mitrea, Diaconescu, Geoană, Iliescu şi el personal, care, însă, nu s-a mai reunit pentru a lucra propriu-zis pe acest document.
Năstase a sugerat că Geoană nu a terminat cu jocurile de culise, el susţinând că deţine informaţii conform cărora miercuri va avea loc o întâlnire a celor 30 de vicepreşedinţi pe care PSD ar putea să îi aibă, respectiv 15 vicepreşedinţi şi 15 secretari generali cu rang de vicepreşedinţi.
Surse social-democrate susţin însă că Geoană va avea la cabinetul său de la Senat doar o întâlnire cu lideri ai partidului şi preşedinţi de organizaţii judeţene pe tema propunerilor care vor fi aduse la viitorul statut.
Antena3.ro

×
Cele mai noi știri
Parteneri
x close