"Gând la gând. Şi eu vă adresam acelaşi îndemn. Băsescu încearcă să ne facă ceea ce ne făcea domnul Frunda, la începutul anilor ’90, când ne spunea că drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sunt drepturi colective. Când am verificat, ele erau (şi sunt), de fapt, drepturi individuale. Să vedem, acum, textele: Legea partidelor politice (legea nr. 14) a fost adoptată în 2003, în perioada „sistemului ticăloşit”, la iniţiativa unor deputaţi şi senatori liberali (Valeriu Stoica, Andrei Chiliman, Puiu Haşotti, Radu F. Alexandru etc.) şi cu amendamente ale guvernului pe care îl conduceam. Această lege a înlocuit Legea partidelor politice din 1996.
Legea din 2003 defineşte partidele politice, stabileşte cine pot fi membrii lor, prevede organizarea şi înregistrarea lor.
Capitolul V, intitulat „Asocierea partidelor politice”, precizează că „partidele politice se pot asocia pe baza unui protocol de asociere, constituind o alianţă politică” (art. 28), care trebuie înregistrată la Tribunalul Bucureşti, la fel ca partidele, într-un registru special.
Conform art. 22 din lege, alianţele au personalitate juridică distinctă de cea a partidelor componente. Art. 32 stabileşte că dacă alianţa politică se prezintă în alegeri cu liste comune, candidaţii trebuie să facă parte dintr-un partid politic membru al alianţei.
Legea asimilează deci alianţa politică cu partidul politic (vezi art. 5, 20-22, 34, 35, 52).
Chiar în expunerea de motive, din 2002, a grupului liberal, se menţionează, între altele, că s-a dorit ca „înregistrarea Alianţelor politice să parcurgă aceeaşi paşi ca şi înregistrarea partidelor politice”. Să nu-şi mai aducă aminte Băsescu de perioada în care se forma o celebră alianţă – Alianţa D.A. şi interesul de a se statua clar asimilarea alianţelor politice cu partidele?
Ce înseamnă „a asimila”?
„Este bine ştiut că, a asimila înseamnă a face ceva asemănător, a prezenta ca asemănător, a considera egal, şi similar” (Motivarea Deciziei celor cinci judecătoare în Dosarul „Trofeul Calităţii”, pag. 247).
E vorba de un argument de autoritat, definitiv şi irevocabil.
Oricum, Emil Boc – ca lider al grupului PD – a susţinut această formă a Legii şi, în şedinţa din 25 iunie 2002 şi 27 iunie 2002, legea a fost adoptată la Cameră, cu 209 voturi pentru şi 40 împotrivă (deputaţii PRM). A existat, într-adevăr, o dispută – dacă pot fi realizate şi alte forme de asociere ale partidelor – cu formaţiuni nepolitice. În final, s-a acceptat şi această formă de asociere, reglementată separat, în art. 32 al Legii.
Conform art. 55, sunt asimilate cu partidele nu numai alianţele politice, ci şi „organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri”.
Legea nr. 14/2003 mai are însă un text – deosebit de interesant: „Dacă niciunul dintre partidele politice participante la scrutin nu a obţinut majoritatea absolută în Parlament, partidele politice cu reprezentare parlamentară pot constitui coaliţii pentru asigurarea guvernării. Coaliţiile nu sunt supuse înregistrării. Dar protocolul de constituire va cuprinde numai dispoziţii privind asigurarea guvernării şi a sprijinului parlamentar.” (art. 36)
Avem deci două situaţii. Înainte de alegeri – constituirea de partide sau de alianţe de partide iar după alegeri, coaliţii de guvernare. Articolul 36 a fost textul pe care l-am invocat în 2004 pentru a forma guvernul, într-o coaliţie cu UDMR, deşi exista şi o alianţă electorală (PSD + PUR). N-a mai fost cazul, pentru că Băsescu a şantajat membrii UDMR şi PUR cu organizarea de alegeri anticipate şi, în acele condiţii, au acceptat formarea unei coaliţii cu Alianţa D.A.
Ideea de bază a art. 36 este aceea că şi dacă nu există o alianţă politică anterioară alegerilor, după alegeri, poate fi formată o coaliţie de către mai multe partide parlamentare care să prezinte un candidat de premier, existând majoritatea necesară.
Traian Băsescu vrea să citim şi textul art. 103 din Constituţie, care arată că „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.
Băsescu doreşte o lectură simplificată a Constituţiei, în sensul că nu participă decât partidele politice în alegeri.
Dacă ar fi aşa, atunci Legea partidelor, care asimilează alianţele politice partidelor, ar fi neconstituţională. Ar fi neconstituţională şi asimilarea UDMR cu un partid politic, UDMR fiind chemat totuşi din câte îmi aduc aminte, la consultări la Cotroceni.
Evident că o astfel de interpretare – manipulatorie – nu poate fi acceptată.
Ea ar fi contrară şi textului art. 40 din Constituţie: „Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere”.
Pe de altă parte, competitorii în alegerile parlamentare, conform Legii nr. 35 din 13 martie 2008, pentru alegerea Cameri Deputaţilor şi a Senatului, sunt partidele politice; alianţele electorale (înregistrate la BEC, înainte de alegeri); alianţele politice („asocieri între partide politice pe baza unui protocol de asociere înregistrat la Tribunalul Bucureşti); organizaţiile cetăţenilor aparţinând monorităţilor naţionale.
Dacă la alegeri candidează şi câştigă USL ca alianţă, pot fi invitate la consultări doar piciorul stând sau cel drept al candidatului care câştigă sau pot fi invitaţi pe rând adidaşii lor?
Procesul verbal al BEC arată care sunt competitorii; PSD nu candidează, nici PNL, candidează USL. Poate că Băsescu doreşte să invite la consultări din organizatia Gorj a PSD sau pe cea din Sectorul 1 a PNL?!
Există însă un remediu la acest posibil „şmen” prezidenţial: procedura suspendării pentru cel care, eventual, nu ar respecta regulile statului de drept şi Constituţia României.
PS. Sper că ambasadorii UE şi cei ai NATO au fost informaţi despre această tentativă de încălcare a Constituţiei."
