Fostul premier Adrian Năstase revine pe blog, cu o postare în care critică iniţiativa actualului prim-ministru Emil Boc de a-şi asuma răspunderea pe unele legi.
?Emil Boc ne-a anunţat, la televizor, ca la Revoluţie, că s-a hotărât, gata, ne reformează statul?. Adrian Năstase crede că ?primul obiectiv pare a fi, pe bună dreptate ? vor spune mulţi -, desfiinţarea Parlamentului sau, oricum, ignorarea lui completă. De altfel, , parlamentul lu? Roberta n-a adoptat, în nouă luni, decât vreo două-trei legi. Aşa că n-ar fi o mare pierdere?.
Politicianul aminteşte că Emil Boc ?s-a hotărât să şi-o angajeze (răspunderea). De trei ori în aceeaşi zi?. ?Avantajul angajării răspunderii este că parlamentul nu mai are nicio treabă cu legile respective ? deşi, în principiu, el, parlamentul, cam cu asta ar fi trebuit să se ocupe?. Liderul PSD remarcă faptul că bz se justifică adoptarea ?cu atâta grabă. ?Ele vor intra în vigoare la 15 septembrie, da, dar în 2010! Şi atunci, am întrebat eu, cu naivitate, de ce să nu finalizăm dezbaterea lor publică în septembrie şi să le adoptăm, cu procedura parlamentară de urgenţă, în octombrie? În final, am înţeles. Legile educaţiei nu erau pentru copii sau pentru profesori. Ele erau pentru Traian Băsescu. Statul nostru nu înţelege că alegerile prezidenţiale vor fi anul acesta şi nu in 2010, aşa ca el trebuie 'reformat'?.
De asemenea politicanul subliniază că angajarea trebuie făcută chiar de către guvern şi este necesară o decizie consensuală a celor două partide care o formează.
?Nu contează că textul legii nu era finalizat luni seară. Titlul este important. Şi faptul că, anul trecut, Băsescu a iniţiat Pactul pentru pentru educaţie - gândindu-se, de atunci, la campania de anul acesta când avea nevoie de o jucărie electorală, deoarece chestia cu corupţia nu avea cum să mai ţină. De aceea, să-l înţelegem pe Emil Boc. Pentru el, adoptarea legilor educaţiei, ACUM, este sarcină de partid. Ordinele lui Băsescu se execută, nu se discută?, crede Adrian Năstase.
Despre a doua reformă, refertitoate la agenţii, ?se face la kilogram?.
?Trebuie redus la jumătate numărul agenţiilor ? multe din ele create, de altfel, în timpul regimului Băsescu. Trebuie redus numărul funcţionarilor bugetari ? crescut în timpul regimului Băsescu de la 900 000 la 1 400 000. Trebuie redusă ponderea cheltuielilor bugetare, care a crescut, în timpul regimului Basescu, de la 4,5% din PIB ? cât era în timpul 'sistemului ticăloşit' al guvernării PSD -, la 9% dintr-un PIB de trei ori mai mare. Ok. Dar această reajustare instituţională nu poate fi făcută doar din capul lui Emil Boc?, subliniază Năstase.
Acesta crede că a treia? reformă a statului român? se face ?pentru că aşa a spus Fondul Monetar International?. Liderul PSD subliniază că o lege care să reducă cheltuielile bugetare ?dacă nu este bine digerată în parlament şi în opinia publică riscă să genereze tensiuni între diferitele grupuri profesionale?.
?Iată deci că după ce a lansat, recent, moda şoselelor de unică folosinţă, impracticabile după ce li se taie panglica, Emil Boc se pregăteşte să lanseze şi reforma statului, varianta toamnă-iarnă?, concluzionează fostul premier.
Antena3.ro