El a menţionat, la Craiova, că acest lucru s-ar putea întâmpla pentru că şeful statului nu poate să colaboreze cu cineva, informează Mediafax.
Năstase a spus că se impune revizuirea Constituţiei special ca Traian Băsescu să înţeleagă "ce nu trebuie să facă".
El afirmă că în Constituţia revizuită trebuie specificat "foarte clar" că partidul care câştigă alegerile va nominaliza candidatul pentru funcţia de prim-ministru.
"Dar după ce l-am auzit pe Lăzăroiu spunând că şi într-o astfel de situaţie, Traian Băsescu stabileşte cine din partid să fie candidat, deci nu partidul sau alianţa vor decide cine să fie candidatul de prim-ministru şi pune Băsescu pe prietenul lui din partid. Aşa că va trebui să clarificăm şi chestia asta. Noi facem proiectul ăsta de revizuire, ca să înţeleagă Traian Băsescu ce scrie în Constituţie", a mai spus liderul PSD.
Întrebat cum apreciază o posibilă colaborare între şeful statului, Traian Băsescu, şi cele trei partide de opoziţie, PSD, PNL şi PC, în cazul câştigării alegerilor parlamentare din 2012, Năstase a răspuns că "în momentul în care putem forma Guvernul, înseamnă că avem majoritatea în Parlament, iar dacă avem majoritatea în Parlament, atunci înseamnă că ne putem gândi şi la suspendarea preşedintelui.
„(...) eu nu cred că Traian Băsescu poate să colaboreze cu cineva. Nu cred că el este în stare să înţeleagă ce înseamnă coabitare, nu cred că acest cuvânt l-a folosit vreodată sau i-a înţeles vreodată sensul", a mai spus Adrian Năstase.