Antena 3 CNN Politică Murdării în prag de campanie: Un PSD-ist a fost accidentat de un politician băut, ?din tabăra adversă?

Murdării în prag de campanie: Un PSD-ist a fost accidentat de un politician băut, ?din tabăra adversă?

1 minut de citit Publicat la 21:14 18 Apr 2008 Modificat la 21:14 18 Apr 2008
Murdării în prag de campanie: Un PSD-ist a fost accidentat de un politician băut, ?din tabăra adversă?
Vom avea o campanie electorală murdară? La această întrebare au încercat să răspundă, pe rând, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, candidatul Partidului Conservator pentru Primăria Capitalei Codrin Ştefănescu şi candidatul conservator la sectorul 4, Cristian Popescu Piedone, invitaţi la Ştirea Zilei cu Gabriela Vrânceanu Firea. Toţi invitaţii au căzut de acord în ceea ce priveşte caracterul "murdar" al viitoarei campanii electorale. "Va fi la fel de murdară ca sectorul 4", spune Cristian Popescu.

Într-o intervenţie live la Antena 3, Florentin Pandele, primarul oraşului Voluntari spune că deja semnele "murdăriei" din campania electorală au început să se vadă. "Un coleg al meu a fost accidentat de un membru din cealaltă tabără politică care era băut. Colegul meu este acum internat în spital", a declarat Pandele. Primarul oraşului Voluntari nu a vrut să spună despre care partid este vorba.

Un alt aspect mai puţin curat al campaniei este dezvăluit şi de primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, într-o altă intervenţie live la Antena 3. Edilul Iaşiului spune că această campanie "plină de show" a început în mod ilegal. "Cei din campanie nu respecta legile şi aduc, deja, în casuţele poştale înscrisuri ofensatorii semnate. Lucrurile deja sunt exagerate", spune Nichita.

În replică, Andrei Chiliman spune că "murdăria electorală" nu este un atribut românesc. La fel se întâmplă şi la americani, în cursa pentru Casa Albă, spune Chiliman.

Schimbând registrul, Codrin Ştefănescu aminteşte despre calităţile unui bun primar al Capitalei. "În primul rând, trebuie să fie din Bucureşti". Mai mult, Ştefănescu e de părere că viitorul gospodar al Capitalei trebuie să fie în stare "să omoare gândacii din Primărie. Este o invazie de lăcuste flămânde care stau la pândă de 8 ani şi consumă tot ce îi stă în cale", consideră candidatul PC la Bucureşti.

Pe de altă parte, primarului oraşului Voluntari spune că vremea primarului-gospodar a trecut. "Acum e timpul unui primar manager". La fel crede şi primarul Iaşiului. "Avem nevoie de oameni care să privească în perspectivă, care să stea la masă cu cei mai mari specialişti şi să nu se facă de ruşine", declară Nichita. Un alt altu al unui bun primar ar fi echipa, crede edilul de la Iaşi.

Antena3.ro

×
x close