Antena 3 CNN Politică Mugur Ciuvică, după condamnarea lui Udrea: E schema construită de Băsescu, ca să-și bage adversarii la pușcărie

Mugur Ciuvică, după condamnarea lui Udrea: E schema construită de Băsescu, ca să-și bage adversarii la pușcărie

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 17:27 28 Mar 2017 Modificat la 17:27 28 Mar 2017
o_1bcaktuu6nrhak91p64u40gqf8.jpg

Mugur Ciuvică a spus marți, după ce Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, că sentința ”este perfectă”, fiind ”exact schema construită de Traian Băsescu”.

”Cei care au vorbit și au făcut denunțuri - Nastasia, Topoliceanu și Lungu - au primit cu suspendare, iar cei care nu au vorbit, precum Udrea și Obreja, au luat cu executare”, a spus Mugur Ciuvică, președintele Grupului de Investigații Politice (GIP), marți, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.

”E exact schema construită de Traian Băsescu, ca să-și bage adversarii la pușcărie”, a adăugat Ciuvică.

Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată marţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la șase ani de închisoare cu executare în dosarul "Gala Bute". Sentința nu este definitivă.

×
x close