Cei doi lideri politici au avut întâlniri cu susţinătorii de peste Prut, se arată într-un comunicat citat de Mediafax, precizându-se că "s-au pus astfel bazele unui dialog între cele două partide pentru unificarea dreptei româneşti, care să acomodeze principiul unităţii forţelor politice româneşti de centru-dreapta şi proiectele comune".
"Ceea ce vedeţi astăzi în faţă dvs are o semnificaţie desprinsă din faptul că la această întâlnire se află reprezentanţii a două partide, FC şi PMP, care de ceva vreme gândesc asupra a ceea ce i-ar putea uni, în încercarea de a face dintr-un plural politic un singular. De mai mult timp avem aceleaşi gânduri. Avem un început de dialog care va continua şi va avea şi un sfârşit, care să acomodeze principiul unităţii forţelor politice româneşti de centru-dreapta şi proiectele noastre comune care sunt numeroase. Suprapunerile de program şi interes sunt remarcabile. Toţi ştim că unirea face puterea şi arătăm că suntem perfect conştienţi de asta. Un început de dialog înseamnă o continuare de dialog, nu doar o întâlnire prietenească fără efect", a declarat preşedintele FC, MRU.
La rândul său, Tomac a menţionat că dialogul celor două forţe politice urmăreşte unificarea lor într-o structura politică care să susţină un candidat cu cele mai mari şanse la prezidenţiale.