Legea lustraţiei este excesivă în raport cu scopul legitim urmărit, deoarece nu permite individualizarea măsurii. Actul normativ mai instituie o prezumţie de vinovăţie şi o adevărată sancţiune colectivă, bazată pe o culpabilizare generică făcută pe criterii politice, explică Curtea Constituţională.În 7 iunie, Curtea Constituţională a constatat că este neconstituţională Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, motivarea deciziei CC fiind publicată vineri.
CCR reţine şi caracterul tardiv al Legii lustraţiei, fără a avea în sine un rol decisiv, fiind însă considerat relevant pentru disproporţionalitatea măsurilor restrictive, chiar dacă prin acestea s-a urmărit un scop legitim. Proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit trebuie privită, în fiecare caz, prin prisma evaluării situaţiei politice a ţării, precum şi a altor circumstanţe, remarcă CC.
Curtea Constituţională consideră că lustraţia se poate constitui ca reper moral, de rememorare a ororilor comunismului, dar şi ca măsură temporară de excludere de la funcţiile de conducere a unor autorităţi şi instituţii publice a persoanelor care au lucrat sau colaborat cu regimul comunist.
Lustraţia nu înseamnă, însă, spune CC, epurare sau răzbunare pentru alegeri ideologice greşite ori accidente biografice, ci încercarea de regăsire a demnităţii şi încrederii, precum şi redarea autorităţii instituţiilor fundamentale ale statului. Lustraţia accetuează mai ales principiul responsabilităţii în exercitarea demnităţilor publice.
Dincolo de numeroasele probleme morale, sociale, politice, economice, legale etc. care se pot ridica după adoptarea unei legi a lustraţiei, aceasta are, per ansamblu, un efect pozitiv în perioada de tranziţie a fostelor ţări comuniste în vederea trecerii la un stat democratic, de drept, bineînţeles, dacă este adoptată în conformitate cu prevederile constituţionale ale statului respectiv, mai notează CC.
Principiul egalităţii accesului la o funcţie publică este consacrat prin Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului din 1789, precum şi în art.21 paragraful 2 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, potrivit căruia "Orice persoană are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice ale ţării sale? şi în art.25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966, potrivit căruia "Orice cetăţean are dreptul şi posibilitatea, fără nici una dintre discriminările la care se referă art.2 si fără restricţii nerezonabile; [...] c) de a avea acces, în condiţii generale de egalitate, la funcţiile publice din ţara sa".
Astfel, sunt interzise discriminările bazate pe rasă, sex, religie, opinie, avere, origine socială etc., dar fiecare stat are dreptul să impună, pe cale legislativă, anumite condiţii specifice pe care trebuie să le îndeplinească un funcţionar public, cum ar fi cetăţenia, exercitarea deplină a drepturilor civile şi politice, moralitatea etc.
Procedând la examinarea criticilor de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, astfel cum rezultă din preambulul care însoţeşte Legea lustraţiei, adoptarea acesteia "este necesară pentru consolidarea valorilor şi instituţiilor democratice din România şi pentru protejarea principiilor fundamentale prevăzute de Constituţie, justificând astfel restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi ale unor persoane, prin restrângerea exercitării dreptului de a ocupa funcţii numite sau alese în structurile de putere şi în aparatul represiv al regimului communist, în perioada 6 martie 1945 ? 22 decembrie 1989".
Curtea ia notă de formularea într-o manieră defectuoasă, confuză şi deficitară a preambulului legii, ceea ce duce la concluzia că restrângerile şi interdicţiile prevăzute de această lege au ca scop "restrângerea exercitării dreptului de a ocupa funcţii numite sau alese în structurile de putere şi în aparatul represiv al regimului comunist, în perioada 6 martie 1945 ? 22 decembrie 1989".
Curtea observă, de asemenea, că dispoziţiile Legii lustraţiei sunt lipsite de rigoare normativă, nefiind suficient de clare şi de precise.
Faţă de aceste ambiguităţi, Curtea se mărgineşte să atragă atenţia asupra posibilelor dificultăţi de ordin practic în aplicarea măsurilor prevăzute de lege.
În continuare, Curtea reţine că în concepţia legii criticate răspunderea juridică şi sancţionarea se întemeiază pe deţinerea unei demnităţi sau funcţii în structurile şi aparatul represiv al fostului regim totalitar comunist.
Răspunderea juridică, indiferent de natura ei, este o răspundere preponderant individuală şi există numai întemeiată pe fapte juridice şi acte juridice
săvârşite de o persoană, iar nu pe prezumţii.
Aşa cum s-a mai arătat, lustraţia nu poate fi utilizată ca mijloc de pedeapsă sau răzbunare, deoarece scopul acesteia nu este pedepsirea celor prezumaţi vinovaţi. O pedeapsă poate fi impusă doar pentru o activitate criminală din trecut, pe baza Codului penal aplicabil şi în conformitate cu toate procedurile şi garanţiile procesului penal.
Or, supusă controlului de constituţionalitate sub acest aspect, Legea lustraţiei este excesivă în raport cu scopul legitim urmărit, deoarece nu permite individualizarea măsurii. Această lege instituie o prezumţie de vinovăţie şi o adevărată sancţiune colectivă, bazată pe o formă de răspundere colectivă şi pe o culpabilizare generică, globală, făcută pe criterii politice, ceea ce contravine principiilor statului de drept, ale ordinii de drept şi prezumţiei de nevinovăţie instituită prin art.23 alin.(11) din Constituţie. Chiar dacă legea criticată permite apelarea la justiţie pentru justificarea interzicerii dreptului de a candida şi a fi ales în funcţii şi demnităţi, aceasta nu reglementează un mecanism adecvat în scopul stabilirii desfăşurării unor activităţi concrete îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Cu alte cuvinte, legea nu oferă garanţii adecvate de control judiciar asupra aplicării măsurilor restrictive.
Nicio persoană nu va putea fi supusă lustraţiei pentru opinii personale şi convingeri proprii, sau pentru simplul motiv de asociere cu orice organizaţie care, la data asocierii sau a activităţii desfăşurate, era legală şi nu a comis încălcări grave ale drepturilor omului. Lustraţia este permisă doar cu privire la acele persoane care au luat parte efectiv, împreună cu organizaţii ale statului la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului.
Curtea consideră că Legea lustraţiei aduce atingere şi principiului neretroactivităţii legii consacrat în art.15 alin.(2) din Constituţie, potrivit căruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile". Legea se aplică pentru fapte şi acţiuni săvârşite după intrarea ei în vigoare. De aceea nu se poate pretinde ca, respectând legile în vigoare şi acţionând în spiritul lor, cetăţenii să aibă în vedere eventuale reglementări viitoare.
Antena3.ro
