Antena 3 CNN Politică Moţiunea simplă a PNL şi UDMR pe tema administraţiei, respinsă de Senat

Moţiunea simplă a PNL şi UDMR pe tema administraţiei, respinsă de Senat

1 minut de citit Publicat la 01:42 23 Iun 2009 Modificat la 01:42 23 Iun 2009
Moţiunea simplă a PNL şi UDMR pe tema administraţiei, respinsă de Senat
Moţiunea simplă "Guvernarea PDL-PSD = restaurarea administraţiei autoritare a FSN", iniţiată de PNL şi UDMR, a fost respinsă, luni seară, de Senat.

Împotriva moţiunii s-au înregistrat 71 de voturi, doar 28 de senatori optând pentru adoptarea documentului, scrie Mediafax.

Senatorii PNL şi UDMR acuzau actuala guvernare că, în cele cinci luni de la preluarea puterii, "a distrus prin măsurile legislative şi administrative atât cadrul legal democratic, cât şi organizarea administraţiei publice centrale şi locale".

Vicepremierul Dan Nica a declarat, în timpul dezbaterilor, că iniţiatorii, PNL şi UDMR, au produs "adevărate colonii" în structurile bugetare când au guvernat.

Ministrul Administraţiei şi Internelor a susţinut că acuzaţiile aduse de PNL şi UDMR, potrivit cărora PDL şi PSD ar fi politizat conducerile structurilor deconcentrate prin OUG 37/2009, arată că partidele semnatare ale moţiunii dau dovadă de amnezie şi de nepricepere.

"Am fost acuzaţi că prin OUG 37/2009 am politizat poziţiile din conducerile serviciilor descentralizate, agenţiilor guvernamentale şi instituţiilor din subordinea Guvernului, că superpolitizăm aceste funcţii. O astfel de acuzaţie arată şi amnezia şi nepriperea opoziţiei. Amnezie pentru că PNL şi UDMR au produs adevărate colonii atunci când au venit la guvernare, nepricepere pentru că se vede că PNL şi UDMR nu ştiu că nu toţi angajaţii statului trebuie să fie funcţionari publici", a afirmat Nica.
Antena3.ro

×
x close