Antena 3 CNN Politică Moţiunea de cenzură a opoziţiei, citită în plenul Parlamentului. Ce cuprinde textul documentului

Moţiunea de cenzură a opoziţiei, citită în plenul Parlamentului. Ce cuprinde textul documentului

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 16:42 23 Apr 2012 Modificat la 16:42 23 Apr 2012
Moţiunea de cenzură a opoziţiei, citită în plenul Parlamentului. Ce cuprinde textul documentului
Foto: Intact Images
Update - 18.40 - Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatul, în care va fi citită moţiunea de cenzură "Opriţi guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!", iniţiată de opoziţie, a avut loc luni după-amiază, documentul urmând să fie dezbătut şi votat vineri, de la ora 9.00.

Parlamentarii opoziţiei arată în textul moţiunii de cenzură că în doar două luni, guvernul a devenit o ameninţare la adresa românilor prin politicile pe care le susţine, motiv pentru care cer demiterea Cabinetului Ungureanu.

"În loc să fie un guvern care schimbă direcţia greşită a cabinetelor Boc, actualul guvern a devenit un cabinet şantajat, captiv, care acţionează împotriva intereselor românilor. Din opoziţie, am atras atenţia, prin moţiuni simple şi de cenzură, asupra înrăutăţirii permanente a situaţiei sociale şi economice a ţării, de fiecare dată cu speranţa că cei care guvernează vor înceta politicile care sărăcesc românii, lovesc economia şi subminează instituţiile şi vor opri îmbogăţirea prin fraudă a clientelei politice", se afirmă în textul moţiunii.

Parlamentarii opoziţiei spun că Guvernul a cedat şantajului unor grupuri de interese privatizând companii de stat şi acordând licenţe de exploatare pentru resurse importante fără dezbatere publică, fără transparenţă şi încălcând legea, că a cedat şantajului PDL alocând fonduri de la buget înainte de alegeri clientelei de partid şi a încălcat principiul autonomiei universitare în cazul UMF Târgu Mureş.

Moţiunea face referire la anumite privatizări "din care câştigă doar clientela politică", cum ar fi acordurile petroliere de concesiune către compania americană Chevron, pentru explorare dezvoltare-exploatare a gazelor de şist în Dobrogea.

"De ce au fost aprobate acordurile ce permit Chevron exploatarea gazelor de şist, în condiţiile în care nu existau studii şi nici cadrul legislativ specific care să reglementeze condiţiile tehnice de explorare-exploatare care să evite riscurile geologice, de mediu, de poluare a apelor freatice", se întreabă semnatarii moţiunii.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat că la şedinţă sunt prezenţi 346 de parlamentari, 114 fiind absenţi, potrivit Mediafax.

La şedinţă nu participă premierul Mihai-Răzvan Ungureanu şi nici miniştrii.

Moţiunea este citită de deputatul PNL Ciprian Dobre.
________________________________________________________

Birourile permanente ale Parlamentului au decis ca moţiunea de cenzură depusă de USL, "Opriţi guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!", să fie citită luni la ora 18.00, urmând a fi dezbătută şi votată vineri, de la ora 9.00, informează Agerpres.

"S-a purtat o discuţie referitoare la propunerea ca dezbaterile să aibă loc joi, însă având în vedere că e o întâlnire importantă pentru România la UE, unde premierul chinez se întâlneşte cu un număr mare de premieri din ţările UE în legătură cu proiecte care ar putea fi finanţate de China în aceste ţări, la noi fiind vorba în primul rând de proiectul hidrocentralei de la Taviţa Lăpuşeşti, s-a decis prin vot, până la urmă, ca dezbaterea şi votul să aibă loc vineri, de la ora 9.00", a declarat chestorul Biroului permanent al Senatului, Radu Berceanu.

USL a depus, miercuri, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Mihai-Răzvan Ungureanu.
   
Documentul, intitulat "Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!", a fost depus la Birourile Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
   
Moţiunea de cenzură este semnată de 116 parlamentari, numărul minim necesar pentru iniţierea acestui demers. Documentul are 15 pagini şi este structurat pe trei capitole.


×
TOP articole
x close