Guvernul Ungureanu a ratat în numai două luni majoritatea obiectivelor propuse şi, în loc să schimbe direcţia greşită a cabinetelor Boc, a devenit un guvern şantajat, se arată în textul moţiunii de cenzură iniţiate de USL
"Şantajul este unul triplu, pe zone uşor de constatat de către oamenii obişnuiţi. Guvernul a cedat şantajului unor grupuri de interese, privatizând companii de stat şi acordând licenţe de exploatare pentru resurse importante, fără dezbatere publică, fără transparenţă şi încălcând legea. Guvernul a cedat şantajului PDL, alocând clientelei de partid fonduri importante de la buget, înainte de alegeri. Guvernul a cedat şantajului UDMR şi a încălcat principiul autonomiei universitare în cazul UMF Târgu Mureş - o decizie care readuce în România teme ale trecutului", se afirmă în textul moţiunii, intitulată "Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!".
De asemenea, moţiunea constată că toate promisiunile premierului Mihai-Răzvan Ungureanu s-au transformat în eşec.
"CAS nu a scăzut, iar premierul a anunţat deja că aceasta a fost doar <
Totodată, se menţionează că Guvernul Ungureanu nu aplică, la fel ca şi Guvernul Boc, o strategie de dezvoltare a ţării, limitându-se la îndeplinirea prevederilor acordurilor cu finanţatorii externi.
"Executivul nu ştie ce are de făcut până la momentul alegerilor, când va trebui să predea gestiunea ţării unui nou Guvern, legitimat de votul oamenilor. Singura sa strategie pare să fie aceea a vânzării frenetice a resurselor, a alocării de fonduri către clienţii politici şi a instigării românilor, unora împotriva celorlalţi. Acest Guvern nu a învăţat nimic din protestele lunii ianuarie, continuând să ia decizii împotriva românilor, fără consultarea lor, cu o aroganţă care ameninţă democraţia", se afirmă în moţiune.
Potrivit acesteia, Guvernul Ungureanu preferă să cedeze "şantajului evident" şi să îşi asume decizii iresponsabile doar pentru a rămâne în funcţie.
"Lipsa de profesionalism şi de responsabilitate, prejudiciile aduse românilor, abandonarea intereselor naţionale, nepăsarea faţă de situaţia economică în care se află ţara, creşterea sărăciei şi polarizarea fără precedent, lipsa de transparenţă, lipsa abordărilor democratice în gestionarea problemelor ţării, minciunile, lipsa unei perspective de ameliorare a problemelor economice şi sociale îi determină pe semnatarii moţiunii să ceară demiterea Guvernului prin votul afirmativ acordat prezentei moţiuni de cenzură", se concluzionează în finalul moţiunii.
Liderii USL au depus, miercuri, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu. Titlul acestei prime moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu este "Opriţi Guvernul şantajabil". Documentul a fost depus la Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.