Antena 3 CNN Politică Moțiune de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. Cum se poziționează partidele

Moțiune de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. Cum se poziționează partidele

1 minut de citit Publicat la 09:01 21 Iun 2017 Modificat la 09:01 21 Iun 2017
o_1bj4jrsm97hb1ro81jlj1575mpk8.jpg
Foto: Agerpres

Este ziua cea mai lungă pentru Guvernul Grindeanu, dar și pentru tabăra lui Liviu Dragnea. Parlamentarii se reunesc astăzi pentru a vota moțiunea de cenzură depusă de PSD și ALDE împotriva propriului său Guvern.

Moţiunea de cenzură "România nu poate fi confiscată. Apărăm democraţia şi votul românilor" urmează să fie dezbătută şi votată miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Pentru a fi adoptată este nevoie de cel puţin 233 de voturi "pentru". Votul va fi secret cu bile.

Cum s-au poziționat însă partidele?

După ce negocierile cu PSD au căzut, UDMR a anunțat că nu votează moțiunea de cenzură. Astfel, coaliția a pierdut 30 de voturi.

Pe de altă parte, aleşii USR au ales să nu fie prezenţi în sală, în timp ce liberalii au anunțat că se vor afla în Parlament, dar nu vor vota. În ceea ce privește PMP, președintele partidului, Traian Băsescu a declarat că partidul pe care îl conduce nu va participa la votul pe moțiunea de cenzură inițiată de PSD-ALDE, dar a ținut să precizeze că PMP va desemna om la numărarea voturilor, pentru a securiza această operațiune.

”Nu vom participa, nu ne vom afla în sală la moțiunea de cenzură și nici nu vom participa la vot, dacă acesta se va da mâine, pentru că este doar o părere de a mea PSD-ul nu va avea voturile necesare pentru a trece moțiunea de cenzură. În schimb, noi vom participa la numărarea voturilor, pentru a securiza votul (...) Ne vom calcula câte minute avem alocate și să nu credeți că vom rata acele minute”, a declarat Traian Băsescu.


 

×
x close