Antena 3 CNN Politică Monica Macovei: Victor Ponta va merge la CE dar nu o să vorbească nimeni cu el

Monica Macovei: Victor Ponta va merge la CE dar nu o să vorbească nimeni cu el

1 minut de citit Publicat la 14:16 23 Iun 2012 Modificat la 14:16 23 Iun 2012
Monica Macovei: Victor Ponta va merge la CE dar nu o să vorbească nimeni cu el
Foto: INTACT Images
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că premierul Victor Ponta va merge la Consiliul European, ea apreciind însă că cei de acolo nu vor vorbi cu şeful Guvernului de la Bucureşti pentru că plagiatul făcut de acesta este evident pentru europeni.
   
Ea a menţionat că firesc ar fi să meargă preşedintele la Consiliul European.

"O să se ducă acolo (Victor Ponta, n.r.), dar nu o să vobească nimeni cu el. Face rău României, poate renunţă la satisfacerea orgoliilor personale şi încearcă să nu facă rău României", a spus Macovei.
   
Întrebată de ce crede că cei de la Consiliul European nu vor vorbi cu premierul Ponta, Macovei a spus că acuzaţiile de plagiat au ajuns peste tot în presa străină, până şi în China.
   
Europarlamentarul a precizat că este evident că pentru cei de la Consiliul European acest lucru contează.
   
"E de neînţeles pentru cei de la Consiliul European să spui ?OK, să mi se retragă titlul, dar eu rămân premier?", a spus Macovei.
   
Premierul Victor Ponta a declarat că doreşte ca luni, când este programată şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a ţării (CSAT), să aibă o nouă discuţie cu preşedintele Traian Băsescu privind participarea la Consiliul European, adăugând însă că nu ştie dacă şi şeful statului va dori o nouă discuţie.
   
"Luni avem CSAT, probabil că avem şi depunerea jurământului unui ministru, şi, din punctul meu de vedere, eu doresc să discut cu preşedintele temele aflate pe agenda de lucru. Nu pot să confirm în acest moment dacă şi pre?edintele va dori să discutăm sau nu", a spus Ponta, întrebat de jurnalişti când va discuta din nou cu şeful statului despre participarea la reuniunea Consiliului European.

×
x close