Antena 3 CNN Politică Mitrea şi Năstase nu vor fi urmăriţi penal. Mitrea renunţă la mandatul de parlamentar

Mitrea şi Năstase nu vor fi urmăriţi penal. Mitrea renunţă la mandatul de parlamentar

1 minut de citit Publicat la 08:49 13 Aug 2008 Modificat la 08:49 13 Aug 2008
Mitrea şi Năstase nu vor fi urmăriţi penal. Mitrea renunţă la mandatul de parlamentar
Foştii miniştri Miron Mitrea şi Adrian Năstase nu vor fi urmăriţi penal, cel puţin deocamdată. La şedinţa de miercuri, a Camerei Deputaţilor nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru ca cei doi să nu mai beneficieze de imunitatea parlamentară. Miron Mitrea a declarat la Ordinea Zilei, la Antena 3, că renunţă la mandatul de parlamentar, pentru a se pune la dispoziţia autorităţilor.

Dintr-un total de 278 de voturi, în cazul lui Adrian Năstase 126 de deputaţi au votat împotrivă. Avizul pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea a fost respins de 113 deputaţi. Niciunul dintre cele două rapoarte nu au întrunit numărul necesar de voturi, 218.

Reacţia lui Adrian Năstase nu a întârziat să apară. "Votul de astăzi a fost o soluţie politică dată unui dosar politic. Nici unul dintre acuzatorii mei, nu doreşte, de fapt, să se facă dreptate. Ei vor o condamnare politică, într-un caz politic, împotriva unui adversar politic. ŤJustiţiať dorită de Traian Băsescu înseamnă folosirea oricăror mijloace pentru distrugerea celui care i se opune. (...) Ştim foarte bine că Parlamentul nu putea acorda un verdict juridic şi nici nu a făcut asta. Constituţia actuală, bună sau rea, a impus Parlamentului să dea un aviz, iar prin vot s-a respectat cerinţa constituţională. (...) Vorbim strict despre un război politic. Care continuă şi va continua. Pentru că Traian Băsescu nu poate trăi în normalitate, ci doar în conflict. Conflict în care antrenează, din păcate, şi falanga sa politică, PDL-ul. Dosarul a fost, de la bun început, construit ca o formă de presiune politică. Iar răspunsul colegilor din Camera Deputaţilor a fost, firesc, tot unul politic", a scris Adrian Năstase pe blogul său personal.

În urma votului deputaţilor, dosarele lui Mitrea şi Năstase sunt blocate iar anchetele oprite, spun cei de la DNA.

Noile cereri DNA privind începerea urmăririi penale împtriva lui Adrian Năstase în dosarele Zambaccian 2 şi Mătuşa Tamara ar putea fi supuse votului în plenul Camerei Deputaţilor la jumătatea lunii viitoare. Potrivit secretarului Camerei, Ioan Munteanu, solicitările procurorilor au fost trimise la Comisia juridică. Aceasta va întocmi un raport după ce va studia materialul pus la dispoziţie de procurori. Pe baza raportului, deputaţii vor decide dacă fostul premier Adrian Năstase poate fi urmărit penal sau nu.





La începutul verii, Comisia juridică a Camerei a lăsat la latitudinea plenului decizia în cazul lui Miron Mitrea, în timp ce în privinţa lui Adrian Năstase s-a pronunţat clar, împotriva avizării începerii urmăririi penale.

Antena3

×
x close