Unul dintre principalii artizani ai alianţei dintre PSD şi PDL, Miron Mitrea, a găsit timp după vâltoarea discuţiilor să facă o postare pe blogul său. Acuzat că este mesagerul voinţei baronilor locali, Miron Mitrea vine să confirme indirect aceste zvonur şi, sub tiltul ?De ce sunt urâţi baronii locali?, încearcă să demonteze prejudecăţile generale în această privinţă.
Pentru început el face istoria cuvântului citând Wikipedia, după care subliniază că termenul de baron nu este o invenţie locală, ci materie de import.
?În România, ea a apărut în perioada 2000 ? 2004. Atunci, câţiva lideri de opinie, păstrători ai sigiliului societăţii civile româneşti, au lansat ideea că partidul trebuie reformat şi modernizat?, rememorează Miron Mitrea pe blogul său.
?Foarte bine, orice partid care vrea să ţină pasul cu vremurile trebuie reformat şi modernizat. Numai că soluţiile respectivilor lideri de opinie erau, de fapt, numai una: ca să fie modern, PSD trebuia să se lepede de aşa-numiţii ?baroni? locali. Iar conducerea de atunci a partidului a îmbrăţişat rapid aceasta idee. Şi a trecut la fapte.?, acuză Mitrea, arătân astfel cu degetul şi spre Adrian Năstase, care era şeful partidului la acel moment.
Miron Mitrea începe să enumere caracteristicile baronilor ?care trebuiau epuraţi?. ?Erau pesedişti mai mult, mai puţin sau chiar deloc excentrici, fiecare cu personalitatea lui, mai bogaţi sau mai săraci, lideri cărora organizaţiile locale le acordaseră încrederea. Vânătoarea de ?baroni? a însemnat nu numai schimbarea acestora din funcţie, ci şi o ?dosariadă? împotriva lor. Vânătoarea a fost pornită de guvernul PSD şi continuă şi astăzi?.
Miron Mitrea nu le ia apărarea per ansamblu tuturor baronilor locali de la acea vreme, ci face diferenţieri între ei. Astfel, el consideră că unii meritau să fie cercetaţi sau schimbaţi. ?Dar vânătoarea lor în masă şi campania mediatică de distrugere la gramadă a imaginii acestor lideri locali, indiferent dacă făcuseră cu adevărat sau nu fapte rele, a adus mari prejudicii PSD. L-a dezorganizat. Ba chiar cel care a pornit vânătoarea a ajuns el însuşi victima acestei operaţiuni?, lansează Miron Mitrea cu bătaie directă spre Adrian Năstase, găsit vinovat de ?pierderea de viteză înregistrată în ultimii patru ani de PSD?.
?Prin aceste explicaţii nu încerc acum să-i fac mai simpatici pe cei numiţi generic ?baroni? locali. Mulţi dintre ei nu au farmecul lui Brad Pitt sau uşurinţa de a se juca cu vorbele a unor lideri de la centru?. Pentru a continua apoi cu una din tezele preferate ale susţinătorilor votului uninominal. ? Dar sunt oameni care au construit lucruri concrete în cariera lor, oameni care au fost aleşi prin vot direct de cetăţenii din zonele respective. Cei care îl blamează, de exemplu, pe Marian Oprişan ştiu oare ce cred despre el oamenii din satele Vrancei care au apucat să vadă pentru prima dată în viaţa lor cum arată un drum asfaltat ? De asemenea, cei care îl atacă pe Nicuşor Constantinescu ştiu despre proiectul acestuia de ridicare a nivelului de educaţie al copiilor din satele judeţului Constanţa ? Ştiu că profesorii cei mai buni din judeţ pot preda simultan copiilor din mai multe sate prin intermediul computerelor ??? Poate nu întâmplător cele două nume menţionate sunt ale liderilor locali care le-au asigurat alegerea lui Mitrea personal, dar şi a soţiei sale, care a candidat la Constanţa.
Apoi, dacă ne uităm bine, fără partizanat politic, la liderii cu adevărat importanţi din toate judeţele ţării nu putem să nu remarcăm că ?baroni? locali există şi în PD-L, şi în PNL, şi în UDMR, nu numai în PSD. Haideţi să nu ne mai gândim că soarele răsare musai la Bucureşti şi să nu mai murim de grijă că liderii de la centru îşi pierd puterea. Dacă ne place democraţia, haideţi să convenim că liderii din judeţe, care ştiu mult mai bine decât noi ce probleme au oamenii din ţară, trebuie să aibă dreptul să-şi spună cuvântul. Şi trebuie să participe la luarea deciziilor?, încheie Mitrea apologia baronilor locali, adresată mai mult, se pare, celor din partid care nu sunt de acord cu expunerea excesivă de care s-au bucurat liderii locali în ultimele două săptămâni şi de modul cum au reuşit să îşi impună colaborarea cu PDL. Aceasta în pofida opunerii unor nume cu greutate din partid, printre care şi el acuzat în postarea lui Mitrea, anume Adrian Năstase.
Antena3.ro