Antena 3 CNN Politică Mitrea despre Vanghelie: I-am botezat băiatul. Nu regret, dar e o greşeală ca el să reprezinte PSD

Mitrea despre Vanghelie: I-am botezat băiatul. Nu regret, dar e o greşeală ca el să reprezinte PSD

2 minute de citit Publicat la 18:01 23 Feb 2010 Modificat la 18:01 23 Feb 2010
Mitrea despre Vanghelie: I-am botezat băiatul. Nu regret, dar e o greşeală ca el să reprezinte PSD
Senatorul Miron Mitrea i-a botezat în trecutul băiatul actualului lider PSD Bucureşti, Marian Vanghelie. În prezent susţine că nu regretă deloc acest gest, dar crede în continuare că Vanghelie nu ar trebui să reprezinte partidul nici măcar în calitate de vicepreşdinte ales la Congres.
?I-am botezat copilul lui Marian Vanghelie când el era şef cu protocolul la Sindicate. Sunt mulţi ani, are un băiat mare, nu l-am văzut de la botez. Atunci am botezat mulţi copii şi nu îmi pare rău. Totdeauna am spus că a boteza un copil, pentru mine, este un lucru foarte important şi nu am refuzat pe nimeni, nu se refuză. În cultura românească o cerere de botez nu se refuză. La căsătorii, am refuzat des să fiu naşul unora sau altora. Nu îmi pare rău nici astăzi. Ce a fost atunci ? a fost cu mulţi ani în urmă? a declarat Mitrea, într-u interviu acordat pentru Mediafax.
Senatorul susţine că nu are nimic personal cu Vanghelie pe care îl consideră că a fost un primar bun de Sector 5 în primele două mandate, însă ca politician, este foarte nemulţumit că acesta reprezintă partidul.
?Eu nu am o adversitate personală faţă de Marian Vanghelie. A fost un primar bun la Sectorul 5, cel puţin în primele două mandate. În acest mandat nu mi-e clar ce face, dacă e bun sau rău. Nu ştiu, nu l-am monitorizat. Dar a depăşit cu mult nivelul la care el înţelege sau se potriveşte pentru politica în România.Este un cetăţean al României, este liber să îşi trăiască viaţa, nu este problema mea. Din punct de vedere al politicianului PSD sunt foarte nemulţumit că Marian Vanghelie reprezintă partidul, pentru că eu nu cred că Marian Vanghelie, ca şi tipologie de om, poate reprezenta PSD? a subliniat Mitrea.
În opinia acestuia, liderul PSD Bucureşti este, alături de Mircea Geoană, unul din principalii responsabili pentru pierderea ultimelor alegeri prezidenţiale.
?Am fost nemulţumit pe vremea când era în jurul lui Geoană şi a fost principala mea ţintă: schimbarea grupului din fruntea PSD, care pusese mâna şi pe Mircea Geoană, şi pe partid şi care l-a dus până la urmă în situaţia de a pierde toate aceste alegeri. Iar el nu este nevinovat. Este unul dintre principalii vinovaţi. De aceea a fost şi poziţia mea ? care am văzut că unii au interpretat-o altfel ? am spus că el şi alţii ca el, dacă se simt vizaţi, ar face bine să se retragă ca un sprijin pentru partid? a explicat Mitrea.
Senatorul a criticat şi folosirea sistemului de vot din 2005 pentru alegerea vicepreşedinţilor PSD la Congres.
?Am avut această chestiune în 2005 şi am protestat de atunci împotriva acestui sistem. Pentru că nu s-a putut ajunge la o soluţie rezonabilă înainte de Congres, s-a ales această soluţie care era compromisul acceptabil pentru toate părţile. Dacă şase sute şaptezeci şi nu ştiu câţi de delegaţi au fost de acord ca Marian Vanghelie să fie vicepreşedinte la Congres, eu în continuare cred că este o greşeală şi că face rău partidului. Dar este punctul meu de vedere personal? a conchis fostul secretar general PSD.
Antena3.ro

×
x close