Comitetul executiv al PSD s-a reunit pentru a stabili viitoarea strategie a partidului. La ieşirea de la discuţii, preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat că social-democraţii au decis ? rămân în opoziţie.
?Vom face opoziţie atât la actualul Guvern, cât şi la preşedintele Traian Băsescu şi PD?. Adversarul PSD-ului este puterea de dreapta aflată la putere în acest moment în România, a subliniat Geoană.
În ceea ce priveşte sistemul de vot uninominal, social-democratul a anunţat că PSD va sprijini uninominalul care poate întruni o majoritate serioasă în Parlament. Cu toate că preferă proiectul susţinut de partidul din care fac parte, social-democraţii ?nu vor să se joace de-a uninominalul, aşa cum a făcut Băsescu?, a atacat Geoană. În acest sens, el a făcut un apel ?la liderii PD şi PLD să putem să reluăm o discuţie cu privire al un sistem uninominal pe care să-l putem susţine toţi?.
Surse
parlamentare au declarat, săptămâna trecută că mai mulţi
lideri PSD i-au contactat, pe liderii liberali pentru a le propune
formarea unui Guvern PNL-PSD, ca efect al rezultatelor celor două
partide la alegerile europarlamentare.
Liderii PSD ar mai fi pus şi
o serie de condiţii: una dintre ele fiind organizarea alegerilor
parlamentare din 2008 odată cu cele locale. Aceleaşi surse au mai
spus că o decizie va fi luată după o întâlnirea a
liderilor celor două partide, Călin Popescu Tăriceanu şi Mircea
Geoană.
Antena 3