Antena 3 CNN›Politică›
Mircea Geoană despre Ion Iliescu: Facem parte din două lumi diferite
Mircea Geoană despre Ion Iliescu: Facem parte din două lumi diferite
1 minut de cititPublicat la 11:17 04 Dec 2011Modificat la 11:17 04 Dec 2011
Foto: INTACT Images
Fostul preşedinte al Senatului, Mircea Geoană, a declarat într-o emisiune televizată că nu îi datorează cariera politică lui Ion Iliescu. Geoană a adăugat că Iliescu a fost educat acum 60 de ani, într-o altă lume, construită în vremea comunismului, în timp ce el a fost educat în capitalism.
„Sunt două lucruri diferite. Este relaţia mea cu fostul preşedinte Ion Iliescu, care a fost o relaţie corectă şi constructivă. Am fost ministru de Externe în guvernul PSD, când domnul Iliescu era preşedintele României. Dar, ce se întâmplă cu domnul Iliescu din punct de vedere politic, după plecarea de la Cotroceni este un alt subiect”, a declarat Geoană.
„Acolo facem parte din două lumi diferite. De asta şi relaţia noastră este una care e destul de contondentă, din momentul în care am decis să candidez împotriva domniei sale în 2005. Nu uită acel moment, îl consideră un afront şi un act de lezmajestate”, a spus Geoană.
Fostul preşedinte al Senatului a apreciat că între el şi Ion Iliescu există deja o diferenţă de viziune, de filosofie. „Este o diferenţă de educaţie. Nu este o jignire, este o constatare. Este educat acum vreo 70 sau 60 de ani într-o altă lume, care era construită în vremea Uniunii Sovietice. Eu sunt construit ca om, educaţia mea e făcută pe vremea capitalismului şi a apartenenţei la Occident, cu şcoală în Franţa, cu şcoală în America. Suntem din alte culturi. Eu văd altfel România şi văd altfel democraţia românească decât o vede domnia sa. Nu înseamnă că nu îi respect convingerile. Suntem diferiţi”, a arătat Geoană.
"Nu am abandonat ideea de a candida la prezidenţialele din 2014”
"Nu cred că are cineva vreun semn de întrebare că nu am abandonat aceastã idee şi această speranţă. Nu am abandonat-o!", a declarat Geoană, la emisunea "După 20 de ani", fiind întrebat dacă va candida la preşedinţia României în 2014.