Preşedintele PSD Mircea Geoană s-a prezentat la urne în jurul orei 10.30, în localitatea Dăbuleni, judeţul Dolj, spunând că a votat schimbarea radicală pentru România. Geoană a declarat că speră să nu fie incidente măcar într-o zi aşa de importanta pentru creştini, precum Sfântul Andrei. "Trebuie să lăsăm poporul să decidă care vor să le fie conducătorii", spune şeful PSD.
Mircea Geoană declară că apreciază oamenii de la ţară, cei mai în vârstă, care au disciplină şi care vin la vot de obicei dimineaţa. "Sperăm că şi cei din oraşe vor face acelaşi lucru pe parcursul zilei", spune Geoană.
Întrebat ce părere are de incidentele care tocmai au avut loc în comuna în care votează, preşedintele PSD spune că "dacă nu e cu violenţă sau cu intenţie de fraudare", nu există motive de îngrijorare. "Puţină pasiune există mereu", spune Geoană.
În ceea ce priveşte opţiunile electorale ale poporului român, Mircea Geoană crede că oamenii s-au hotărât deja.
În orice caz, partidul care vine are o mare responsabilitate. Nu trebuie să îi expună pe oamenii nevoiaşi viitoarei crize economice.
Antena3.ro