Cel de-al doilea tur de scrutin s-a încheiat. Potrivit primelor rezultate Exit Poll, Mircea Geoană l-a învins pe Traian Băsescu în cursa pentru Cotroceni.
Cu toate acestea, însă, cei doi candidaţi s-au anunţat amândoi ca fiind câştigatori.
"Împreună am învins!", a anunţat Mircea Geoană la aflarea rezultatelor Exit Poll. Liderul PSD le-a mulţumit apoi tuturor celor care l-au ajutat şi susţinut în această campanie, în special liderului PNL, Crin Antonescu.
Mircea Geoană a ţinut să-i mulţumească şi contracandidatului său, pe care susţine că îl va trata "cu respectul cuvenit unui fost şef de stat".
MIRCEA GEOANĂ: AM ÎNVINS!La rândul său, Traian Băsescu a declarat, de asemenea, că a câştigat.
"Am câştigat! Vă asigur ca la ora 19:00 sondajele corecte arătau că l-am depăşit pe Mircea Geoană. Electoratul meu să fie liniştit şi convins că numărătoarea voturilor nu poate fi fraudată, pentru că BEC este formată dintr-o echipă de oameni care trebuie să dea un rezuiltat corect", a declarat Traian Băsescu, duminică seară după anunţarea rezultatelor Exit Poll.
TRAIAN BĂSESCU: AM CÂŞTIGAT!Deşi trei institute de sondare a opiniei publice îl dau pe Mircea Geoană câştigător, iar unul îi dă pe cei doi la egalitate, rezultatele finale vor fi aflate, cel mai probabil, luni. Astfel, în această noapte, începe numărarea oficială a voturilor.Antena3.ro