"De ce v-aţi dus la Vântu, domnule Geoană?, l-a întrebat, duminică, o susţinătoare pe liderul social-democraţilor, aflat pe treptele unei biserici din Iaşi, unde participase la o slujbă religioasă, relatează
Mediafax. "Am greşit", a fost răspunsul lui Mircea Geoană. La ieşirea din Biserica Trei Ierarhi fostul candidat la prezidenţiale a fost aşteptat de mai mulţi pensionari, susţinători ai PSD.
După răspunsul lui Geoană, a intervenit şi Luminiţa Iordache, deputatul PSD de Iaşi, care i-a spus, la rândul ei, femeii: "A trecut. Acum trebuie să luăm totul de la zero".
Mircea Geoană a fost rugat de un alt pensionar să intervină pe lângă preşedintele Traian Băsescu pentru mărirea pensiilor, însă liderul PSD nu i-a oferit un răspuns. "Vă rog, domnule Geoană, să interveniţi la Traian Băsescu să nu fie îngheţate pensiile. Tare greu trăim", a spus pensionarul.
Şi Traian Băsescu s-a aflat la Iaşi pentru a participa la manifestările organizate în Piaţa Unirii, însă preşedintele nu a luat parte al slujba religioasă de la Biserica Trei Ierarhi, oficiată de IPS Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Antena.ro