Antena 3 CNN Politică Mircea Geoană: Adrian Năstase a fost şicanat politic de PD-L

Mircea Geoană: Adrian Năstase a fost şicanat politic de PD-L

1 minut de citit Publicat la 21:30 14 Iul 2008 Modificat la 21:30 14 Iul 2008
Mircea Geoană: Adrian Năstase a fost şicanat politic de PD-L
Adrian Năstase a fost acuzat de PD-L că a semnat un document de finanţare a unei campanii electorale. Invitat la „Ştirea Zilei”, la Antena 3, Mircea Geoană, preşedintele PSD, a afirmat însă că al său coleg de partid a fost şicanat politic de democrat-liberali, pentru că nu ar fi putut, din poziţia de lider, să semneze un astfel de act.

„Adrian Năstase a fost acuzat de o aşa-zisă finanţare a campaniei electorale. Nici un şef de partid, nici domnul Boc, nici domnul Tăriceanu, nici domnul Stolojan, nici Geoană şi niciun şef de partid nu puteau să semneze un astfel de document. La Adrian Năstase au luat o chestiune dintr-un ziar, i-au pus nişte coperţi de la DNA şi au spus «hai să-l trimitem pe omul ăsta şi să-i facem o şicană». Dacă vom continua aşa în ţara asta, vom pârjoli pământul. Din acest motiv nu este o continuitate între guvernări, de parcă am fi ca-n legenda Meşterului Manole”, a spus Mircea Geoană.

În cadrul aceleiaşi emisiuni, Geoană s-a întrebat retoric şi ce i-a oprit pe cei de la guvernare, în special pe fostul ministru al industriilor, democrat-liberalul Radu Berceanu, să construiască autostrăzi sau să finalizeze alte proiecte esenţiale pentru cetăţeni. „Avem zero kilometri de autostradă. (...) De ce să condamnăm ţara asta la o înapoiere? Vrem să demolăm de fiecare dată? Nu putem construi, să discutăm pe oferte şi proiecte?”, a mai spus Mircea Geoană, citat de Rompres.

Antena3.ro

×
x close