Este dosarul în care Mircea Drăghici este acuzat de delapidare, după ce a folosit subvenţiile primite de PSD de la AEP pentru a-şi cumpăra un imobil.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este definitivă.
Ce drepturi i s-au interzis lui Mircea Drăghici
Mircea Drăghici a fost condamnat, joi, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare pentru utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate și i s-au interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice.
De asemenea, i s-a interzis şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ori de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
Totodată, Drăghici a fost condamnat la trei ani de puşcărie pentru infracţiunea de delapidare.
Pedeapsa, rezultată în urma contopirii a două condamnări
Cele două pedepse au fost contopite, astfel că Mircea Drăghici urmează să execute pedeapsa de patru ani de închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, astfel că totalul pedepsei va fi de cinci ani de carceră.
Mircea Drăghici a fost achitat pentru delapidare, instanța constatând că persoana vătămată, respectiv Partidul Social Democrat, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În plus, magistrații au decis și confiscarea sumei de 19.000 de euro de la Mircea Drăghici.
Fostul trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru că şi-ar fi însuşit banii de subvenţii pentru partid prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil.