Antena 3 CNN Politică Mircea Diaconu, despre Viorica Dăncilă: „Un leu rănit este mai periculos decât unul sănătos”

Mircea Diaconu, despre Viorica Dăncilă: „Un leu rănit este mai periculos decât unul sănătos”

<1 minut de citit Publicat la 14:00 12 Oct 2019 Modificat la 14:00 12 Oct 2019
Mircea Diaconu, despre Viorica Dăncilă: „Un leu rănit este mai periculos decât unul sănătos”

Actorul Mircea Diaconu, candidat la alegerile prezidenţiale susţinut de Pro România şi ALDE, a afirmat sâmbătă că nu negociază cu PSD ca să fie susţinut în cursa pentru Palatul Cotroceni.

"Cifrele, procentele sunt în mişcare. Fiecare zi aduce bine, rău, contează mai departe, în mod sigur prestaţia fiecăruia, poziţionarea fiecăruia... Dar apropo de doamna Dăncilă cu PSD: ştiţi, un leu rănit e mai periculos decât un leu sănătos", a declarat Mircea Diaconu la Sibiu.

Întrebat dacă negociază cu PSD ca să fie susţinut şi dacă e posibilă renunţarea Vioricăi Dăncilă la candidatură, Mircea Diaconu a răspuns: "Nu se poartă nicio negociere în timpul acesta şi este imposibil. Să fie foarte clar! Este imposibil să se retragă. S-au tipărit buletinele, totul, deci nimeni nu se poate retrage de acolo. Au fost cazuri, vreo trei cred, în care în punctul acesta, (...) nişte primari au murit şi au fost aleşi. Au fost aleşi morţii, care erau în mecanismul respectiv".

Mircea Diaconu a discutat, sâmbătă, în Piaţa Mare din Sibiu, cu simpatizanţii care au dorit să-i adreseze întrebări.

×
x close