"Rămâne în continuare în analiză. (...) Între timp, faptul că rămâne această măsură în analiză nu înseamnă că toţi, companii sau persoane fizice, să nu încercăm să ne refinanţăm creditele. Vă dau un exemplu foarte simplu: diferenţa între ROBOR şi IRCC. Am mai spus-o, o repet: ROBOR spune inflaţia viitoare şi vedem că el creşte, asta înseamnă că băncile se aşteaptă la o inflaţie de durată, IRCC spune inflaţia anterioară. Vedem o diferenţă cam de 3,5 puncte procentuale la momentul acesta, poate greşesc, de trei puncte procentuale, între ROBOR şi IRCC. Nu costă pe nimeni nimic altceva decât a merge la bancă şi a-şi refinanţa un credit imobiliar sau ipotecar, a-l duce pe IRCC.
Există o astfel de soluţie, există de altfel soluţii de restructurare a creditelor, până ajungem la amânare.
Pe de altă parte, de ce a rămas în analiză acest proiect este faptul că are un cost de finanţare destul de mare ulterior şi ar putea să fie puţin mai toxic pentru cel ce amână, în contextul în care nu am stabilizat inflaţia şi creşterea de dobânzi, pentru că la un moment dat, când vei plăti, vei plăti la o dobândă mult mai mare şi vei plăti şi acel capital amânat şi dobânzile amânate", a explicat Adrian Câciu.
Sistemul bancar este deschis şi la refinanţări, chiar şi la amânări voluntare
"Dar amânarea este bine să o faci atunci când chiar eşti în incapacitatea de a plăti ratele, pentru că implică o serie de costuri suplimentare pe care le vei suporta după amânare. Dar există tot felul de soluţii, pentru că băncile au acelaşi interes ca şi debitorul, să nu rămână cu un credit neperformant. Dacă avem o astfel de problemă îi îndemn pe toţi să meargă şi să vadă care este situaţia, iar noi rămânem cu această măsură în analiză", a precizat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu: ”Urmează trei luni complicate!”
"Vor mai fi două sau trei luni complicate în continuare, puseul inflaționist care are la bază ceea ce s-a și spus, criza prețurilor la energie, efectele conflictului asupra fluxurilor mondiale de comerț cu petrol, adică creșterea prețului la combustibil, pe de altă parte distorsionarea unor fluxuri sau lanțuri de aprovizionare pe zona alimentară, ele împreună au creat acest puseu inflaționist”, a declarat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.