După ce a realizat probabil ce a spus, ministrul Culturii şi-a pus filosofia pe seama bugetului.
Paleologu şi-a găsit singur şi o poreclă. Şi asta pentru că viziunea sa în ceea ce priveşte patrimoniul naţional se bate cap în cap cu descentralizarea, atât de mult dorită de actuala guvernare.
"Legat de descentralizare, mi-am meritat porecla de ministru al încăpăţânării naţionale, nevrând să cedez sub nicio formă tot ce ţine de politica de patrimoniu către autorităţile locale", susţine Paleologu.
Urmează ultima viziune a ministrului. Una generală. Theodor Paleologu ne-a spus şi ce presupune să fii ministru în ziua de azi în ţara noastră.
"Nu vă ascund că să fii ministru în România înseamnă să cheltui 90% din bani pe evitarea unor dobitocii piramidale. Cel mai mult îţi consumi energie luptându-te ca să nu se facă dobitocii monumentale. După aia, cu ce-ţi mai rămâne, mai reuşeşti să faci un festival... o chestie frumoasă... Cam asta este realitatea", a mai spus ministrul.
Antena 3