Antena 3 CNN Politică Ministrul Muncii, Rovana Plumb, despre pensiile şi salariile românilor în 2015

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, despre pensiile şi salariile românilor în 2015

1 minut de citit Publicat la 10:27 21 Dec 2014 Modificat la 10:27 21 Dec 2014
rovana.JPG
Foto: VideoNews
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a comentat, în exclusivitate pentru Antena 3, plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni. 
 
"Indiferent cum vrea să se laude, cu ce rămânem după Traian Băsescu este faptul că el şi-a bătut joc de români. A introdus un model economic nociv pentru români, a fost o perioadă în care am asistat la mult scandal şi la niciun fel de construcţie. Nu a avut cu ce să se laude, decât cu realizările guvernării din ultimii trei ani, care într-adevăr a dus ţara pe calea prosperităţii. Aceasta este şi viziunea pe care am abordat-o când am fundamentat bugetul pentru 2015."
 
Ministrul a explicat şi ce s-a realizat sub mandatul cabinetului Ponta şi ce se planifică în continuare. 
 
"În ceea ce priveşte atât majorarea pensiilor cu 5%, cât şi creştere pensiei sociale, de la 350 la 400 de lei, pentru peste 600.000 de pensionari, sunt angajamente luate în faţa lor şi respectate prin bugetul asigurărilor sociale. Toate indemnizaţiile sociale se reflectă prin măsuri pe care le-am luat pentru anul 2015, tot ce înseamnă alocaţii pentru familiile sărace, care cresc cu 42 de lei pe lună, se asigură şi în 2015 această creştere, indemnizaţiile pentru persoane cu dizabilităţi creşte şi ea, de şase ani nu a mai crescut. De asemenea, alocaţia pentru hrana copiilor, care a fost de 8 lei, acum se dublează, toţi copiii în sistemul de protecţie, la fel şi pentru adulţii din acelaşi sistem, peste 43.000 de oameni."
 
Ministrul a explicat că alocaţia pentru copii nu poate fi modificată în acest moment, dar că este în plan, în măsura în care se va modifica şi Constituţia.
 
"În momentul de faţă, toţi cei 3.700.000 de copii, cu excepţia celor 500.000 care provin din familii sărace, au aceeaşi alocaţie. Pe măsură ce economia ne va permite şi vom avea o altă viziune în ce priveşte această alocaţie, pentru că momentan Constituţia nu ne permite acest lucru, acest lucru se va schimba, dar şi eu cred că aceşti copii trebuie să primească mai mulţi bani. Acest lucru se va putea întâmpla numai în funcţie de rezultate economice şi modificare legislativă", a explicat Rovana Plumb.
 

×
x close