Antena 3 CNN Politică Ministrul Muncii anunţă o criză a forţei de muncă în România

Ministrul Muncii anunţă o criză a forţei de muncă în România

<1 minut de citit Publicat la 17:17 18 Iul 2007 Modificat la 17:17 18 Iul 2007
Ministrul Muncii anunţă o criză a forţei de muncă în România
România se confruntă cu o criză a forţei de muncă. Lucru deja ştiut de mulţi angajatori, dar astăzi a fost anunţat oficial de ministrul Muncii, Paul Păcuraru. Ministru a spus că problema este una serioasă pentru România deoarece investitorii, înainte de a veni în ţara noastra, au început deja să întrebe autorităţile române dacă vor avea forţă de muncă. Dacă până în urmă cu câţiva ani românii alergau după un loc de muncă pe la uşile angajatorilor, acum situaţia s-a schimbat.

După plecarea a milioane de români la muncă în străinătate, angajatorii nu au suficient personal pentru afacerile pe care vor să le deruleze în România. Ministrul muncii consideră că prelungirea crizei poate duce pe viitor la stoparea creşterii economice.

Păcuraru a identificat resursele care ar putea rezolva criza, făcând o recomandare celor care lucrează în sectorul bugetar, despre care a spus că este suprapopulat, şi anume să se îndrepte spre alte domenii de activitate.

Antena 3

×
x close