Antena 3 CNN Politică Ministrul Muncii, anunț despre Pilonul II de pensii: Nu vrem să desfiinţăm, dar vrem să informăm corect

Ministrul Muncii, anunț despre Pilonul II de pensii: Nu vrem să desfiinţăm, dar vrem să informăm corect

<1 minut de citit Publicat la 08:19 17 Ian 2019 Modificat la 08:19 17 Ian 2019
o_1d1d7ckoca8em0b1is6la61jnd8.jpg

Marius Budăi, ministrul Muncii, a susţinut, miercuri seara, că o dovadă a faptului că nu se doreşte desfiinţarea Pilonului II de pensii este faptul că li se permite administratorilor de pensii private să investească în parteneriate public-private.

„Nu a spus nimeni că desfiinţăm Pilonul II de pensii. Mai mult de atât, le-am dat posibilitatea administratorilor din Pilonul II de pensii să investească în parteneriatul public-privat. Un parteneriat care este 100% garantat de stat. Ce vreţi dovadă mai mare a faptului că nu vrem să desfiinţăm acest pilon, dând această posibilitate de investiţii în parteneriatele publice-private?

Nu vrem să deranjăm, nu vrem să supărăm, nu vrem să desfiinţăm, dar vrem să informăm corect, că populaţia trebuie să ştie corect ce este cu banii lor şi cât s-a strâns acolo, să fie clar în posibilitatea să ia o decizie în cunoştinţă de cauză”, a afirmat, miercuri seara, Marius Budăi, la un post de televiziune.

 

×
x close