Antena 3 CNN Politică Ministrul Mediului neagă că preşedintele asociaţiei care a organizat vânătoarea ursului Arthur ar fi unchiul său

Ministrul Mediului neagă că preşedintele asociaţiei care a organizat vânătoarea ursului Arthur ar fi unchiul său

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 14:46 07 Mai 2021 Modificat la 14:46 07 Mai 2021
o_1f539c31uq0v15nb1qee6c51ltpb.jpg
Sursa foto: Hepta

"Am constatat cu surprindere că mai multe portaluri web au publicat, în cursul zilei de ieri şi astăzi, informaţia conform căreia un cetăţean din judeţul Covasna, preşedintele unei asociaţii de vânătoare, ar fi rudă cu mine, mai exact unchiul meu.", a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.

"Este cea mai mare minciună pe care am auzit-o!"

"În susţinerea acestei afirmaţii, semnatarii articolelor îşi fundamentează speculaţia astfel: eu şi acest domn avem acelaşi prenume. E ca şi când am spune (mergând pe acelaşi raţionament) că toţi cei care se numesc Ion în ţara aceasta sunt rude de gradul unu, doi sau trei doar pentru că prin botez au primit acest prenume.

Este cea mai mare minciună pe care am auzit-o! Fac parte din familia Tanczos, în niciun caz din familia Barna, iar unchii mei se numesc Tanczos Imre, Tanczos Istvan, Tanczos Gabor şi Tanczos Ágoston. Înţeleg că aceste publicaţii online au făcut o confuzie între nume şi prenume, însă este absolut inadmisibil ca o speculaţie subiectivă a unor persoane să fie prezentată în spaţiul public ca adevăr absolut. Le solicit autorilor acestor articole să-şi asume şi să corecteze această dezinformare!", a mai precizat ministrul.

Mai multe site-uri de ştiri au publicat, vineri, o informaţie din care reieşea faptul că partida ilegală de vânătoare organizată în localitatea Ojdula din judeţul Covasna ar fi fost organizată de către ministrul Mediului, Barna Tanczos, şi unchiul său, Markos Barna - preşedintele Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi "Botos" Ojdula unde a fost ucis ursul Arthur.

Ministrul Mediului dă asigurări că trofeul ursului Arthur nu pleacă din România: ”Nu, nu pleacă nici într-un fel din țară"

"Trofeul" de vânătoare al prințului de Lichtenstein, respectiv capul ursului brun Arthur, este încă în România și nu va ajunge în castelul prințului, dă asigurări Ministrul Mediului.

Tanczos Barna susține că scoaterea din ţară a blănii şi craniului animalului reprezintă faptă penală.

"Trofeul este în ţară. Blana și craniul, asta înseamnă trofeu, din câte am înțeles. Nu, nu pleacă nici într-un fel din țară. Nu va pleca, nu există aşa ceva. Nu poate pleca. Nu știu de ce a dat banii. Blana și craniul sunt în județul Covasna, la acea asociație de vânătoare. Nu poate să plece din ţară.

Este faptă penală dacă pleacă din ţară, nu poate pleca din ţară. Este o discuţie întreagă de ani de zile cu vânătorii de ce nu se poate scoate din ţară. Nu se poate! Punct", a declarat ministrul Mediului.

Anchete penale pentru uciderea ursului Arthur

"Ceea ce s-a întâmplat în județul Covasna este, în momentul de față, face obiectul unei anchete. S-au demarat două anchete paralele, o anchetă este derulată de Garda Națională de Mediu, respectiv a doua anchetă de Garda Forestieră. (...) Cele două anchete sunt în curs. Nu doresc să influențez această anchetă, nu mă voi  pronunța cu privire la documentele verificate de cele două entități.

Voi face referire la ordinul emis de minister, în data de 17 februarie, un ordin de derogare prin care se permite extragerea unui exemplar de urs din fondul respectiv de vânătoare. Acest ordin a fost publicat în Monitorul Oficial, iar executarea este sarcina asociației de vânătoare.

Verificarea modului în care este pusă în practică această derogare se face de către agențiile județene și de Garda Forestieră din regiunea respectivă.

Ceea ce trebuie stabilit în această anchetă este dacă s-a respectat legea cu privire la derularea operațiunii de extragere și în același timp trebuie demonstrat, fără dubiu, dacă ursul recoltat este cel pentru care s-a emis ordinul de extragere", a declarat ministrul Mediului, în timpul unei conferinței de presă susținută miercuri, 5 mai. 

Tariful pe care un vânător îl plătește pentru a ucide un urs în România, dacă sunt obținute toate aprobările necesare, variază între câteva mii şi câteva zeci de mii de euro.

Pe baza datelor de pe site-urile unor asociații de vânători, reiese că tariful de împușcare a unui urs în România pornește de la 3.000-5.000 de euro şi poate ajunge până la 15.000-20.000 de euro.

×
x close