Antena 3 CNN Politică Ministrul Liviu Pop, declarații înainte de Moțiune: "Nu văd nici un motiv să-mi dau demisia!"

Ministrul Liviu Pop, declarații înainte de Moțiune: "Nu văd nici un motiv să-mi dau demisia!"

1 minut de citit Publicat la 17:15 18 Sep 2017 Modificat la 17:15 18 Sep 2017
o_1bqal1l2j1sh313jh1cl26tn4nt8.jpeg
FOTO: Agerpres

Ministrul Educației, Liviu Pop a dat mai multe explicații în legătură cu scandalul generat de lipsa manualelor în școli și a dat asigurări că această situație nu se va mai repeta. În acest context, nu vede nici un motiv pentru care ar trebui să-și dea demisia.

"Am reușit să recuperăm foarte mult din întârzierile pe care le-am avut pe zona de educație. Suntem în linie dreaptă cu programul de guvernare și atâta timp cât se respectă termenul din programul de guvernare nu văd absolut nici un motiv de a-mi da demisia.", a declarat Liviu Pop.

Întrebat despre situația elevilor din clasa a V-a, care în prima zi de școală nu au avut manuale, Liviu Pop a dat vina pe guvernul Cioloș.

"Am rezolvat această problemă pentru că această generație de 180.000 de copii a fost generația de sacrificiu în ultimii patru ani de zile. Acești copii nu au primit nici anul trecut nici acum doi ani in clasa treia nu au avut deloc manuale am gasit solutia ca pentru primele 8 sapatamani sa avem acel compendiu tocmai pentru că era normal să avem două elemente: 1. Manualele 2. Profesori bine pregătiți (....) Avem cel mai mare program de formare al cadrelor didactice din ultimii douăzeci și șapte de ani."

Mai mult, ministrul a spus că a rezolvat problema manualelor din școli și și-a cerut scuze elevilor, în numele foștilor miniștri ai guvernului Cioloș.

"Pentru elevii de clasa a V-a, mi-am cerut eu public scuze în numele foștilor miniștri care nu au fost capabili să rezolve problema acestor manuale la timp" , a spus Liviu Pop.

Explicațiile ministrului vin în contextul în care senatorii PNL şi USR au semnat moţiunea simplă pe Educaţie prin care se cere demisia acestuia.

 

 

 

×
x close