Antena 3 CNN Politică Ministrul Laszlo Borbely nu va aproba proiectul Roşia Montană dacă nu vor fi garanţii de nepoluare

Ministrul Laszlo Borbely nu va aproba proiectul Roşia Montană dacă nu vor fi garanţii de nepoluare

<1 minut de citit Publicat la 10:50 05 Ian 2010 Modificat la 10:50 05 Ian 2010
Ministrul Laszlo Borbely nu va aproba proiectul Roşia Montană dacă nu vor fi garanţii de nepoluare
Ministrul Mediului, udemeristul Borbely Laszlo nu va aproba proiectul Roşia Montană de exploatare a aurului din Munţii Apuseni, dacă nu va primi garanţii că nu se va polua şi că acţiunea în sine nu va aduce prejudicii mediului înconjurător. Poziţia ministrului UDMR pare a veni în contradicţie cu cea formulată de către omologul său de la Ministerul Economiei, democrat-liberalul Adriean Videanu care s-a pronunţat pentru implementarea cât mai rapidă a proiectului de extragere a aurului.
"Aici e vorba de o problemă sper tehnică şi nu politică. A fost o decizie a Curţii de Apel care a oprit în faza respectivă în 2007 şi investitorul a trebuit să reia demersurile. În momentul de faţă există un PUZ, din câte am înţeles, este în analiză, este o comisie mixtă româno-ungară, s-au pus foarte multe întrebări", a declarat Borbely pentru RFI. El a atras atenţia că proiectul promovat de Gabriel Resources nu garantează absenţa poluării.

Antena3.ro

×
x close