În comisia parlamentară în care a fost audiat, Ion Ştefan a primit aviz negativ, după ce a primit doar opt voturi 'pentru' şi 20 'împotrivă'.
La final, ministrul 'Grindă' s-a dezlănţuit împotriva PSD.
"În 90' ne-au împuşcat la Revoluţie, ne-au gazat în iunie, ne-au gazat în 10 iunie, iar acum sunt nemulţumiţi că le-am pus capacul la borcanul de miere. Nu vom renunţa! Vom lupta până la capătul cu PSD", a declarat Ion Ştefan.
"Cei care au băgat mâna în acest borcan de miere şi s-au murdărit, nu au decât să meargă la DNA sau să dea cu subsemnatul. Nu este treaba mea ca ministru. Eu, ca ministru, am obligaţia să implementez aceste contracte în bună regulă. Nu am venit în cadrul acestui minister să particip la o ciuguleală.
De-a lungul anilor, aşa s-a întâmplat. Degeaba zâmbiţi. Ăsta este adevărul. România asta cunoaşte despre ministerul ăsta: că s-au întâmplat lucruri nefăcute", a răbufnit ministrul Ion Ştefan.