Antena 3 CNN Politică Ministrul Educaţiei: Trebuie să căutăm soluţii pentru salariile profesilor. Sunt conştient că salariile sunt mici

Ministrul Educaţiei: Trebuie să căutăm soluţii pentru salariile profesilor. Sunt conştient că salariile sunt mici

<1 minut de citit Publicat la 13:19 15 Sep 2013 Modificat la 13:19 15 Sep 2013
Ministrul Educaţiei: Trebuie să căutăm soluţii pentru salariile profesilor. Sunt conştient că salariile sunt mici
Foto: Agerpres
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a vorbit duminică despre salariile extrem de mici ale profesorilor care abia şi-au terminat studiile şi vor să profeseze.
 
Remus Pricopie a declarat că lucrurile vor sta mai bine în viitor, existând şansa de creştere a salariilor profesorilor.
 
"De căutat soluţii trebuie să căutăm. Aceasta este obligaţia mea. Sunt conştient că salariile sunt mici. În acelaşi timp, sunt realist. Eram în minister când s-a votat acel 50%. În acea perioadă lucram pe un proiect cu Banca Mondială, iar expertul de la Banca Mondială îmi spunea 'Nu există un alt exemplu la nivel mondial de creştere a salariului cu 50% peste noapte.' Expertul a plecat, dar noi am continuat povestea. Am votat că mărim salariile cu 50%, nu le-am mărit. Povestea foarte negativă e că am scăzut salariile nu cu 25%, cu 50%, pentru că sunt profesori, cei din mediul rural, din zonele izolate, care aveau diferite sporuri pe care le-am tăiat şi pe acelea. Anul trecut s-a făcut un prim pas, s-a revenit cu acel 25%", a spus Remus Pricopie, conform pesurse.ro.
 

×
x close